Am făcut parte din juriu, deci a trebuit să dau note, dar, ca orice ţine de filosofie, la un concurs de Miss, nu exista rubrică pentru frumuseţe! E filosofică…asta! Ne arată că filosofii pun accentul pe activitate, asta că tot se vorbeşte prin piaţă că nu sunt buni de nimic, deşi cam toate reţelele astea sociale şi tot ce ţine de Marketing a fost gândit de absolvenţi de filosofie. A fost frumos să văd că, după atâţia ani, lumea încă mă mai cunoaşte, deşi mereu mi-am făcut veacul prin alte părţi.
Spre deosebire de generaţia mea, care era destul de infatuată, ăştia aveau deşertul în ochi, se distrau cu adevărat, dansau, erau oameni. Am impresia că, de multe ori, generaţia mea uita aspectul acesta. Şi deşi mulţi erau mediocrii, prin excelenţă, sesizaţi ironia, aveau impresia că sunt geniali. Ţin minte şi acum că începusem să scriu, să intru în sfera Blogosferei cu mult înainte să audă ei de asta, dar ţin minte cum râdeau, li se părea dezonorat pentru un „filosof” să coboare aşa pe Pământ, cum chicoteau cu profesorii, la fel de mediocri, despre individul care scrie pe blog. Tendinţa este poate şi acum păstrată, chiar dacă, între timp, au început şi ei să facă asta, chiar şi anumiţi profesori, care o fac destul de bine, culmea, ăia din generaţia mai „veche”.
Ce nu ştiu mulţi, iar acum o pot spune, este că blogul şi subsemnatul le-a dat de muncă profesorilor, pentru că le-a adus capital, asta ca să o punem în termeni utilitarişti, adică le-a adus studenţi. Şi nu numai la Bucureşti, chiar şi la Cluj, au fost persoane care au ajuns la filosofie citind acest blog de doi lei. În Facultatea de Filosofie, în opt ani de zile, am adus cam treizeci de studenţi, oameni care m-au contactat special, după ce au citit „inepţiile” mele. Şi probabil, la anul, or să mai fie încă doi, trei. Asta înseamnă aproape două grupe.
De aia, aseară, mulţi ştiau încă cine sunt, pentru că am reuşit, pe calea undelor, să dau o formă, să conturez cât se poate de factual un cadru. Însă, cel mai important, după atâţia ani, am început să văd că, oarecum, lucrurile se schimbă şi oamenii, care ajung aici, înţeleg că filosofia poate genera profit. Asta e partea pragmatică. Însă, lucrul care nu se schimbă, şi mă bucură asta, e că studenţii de la filosofie nu şi-au pierdut privirea. În toţi dansează deşertul, ştiu că ceva îi uneşte, îi aduce acolo, chiar şi accidental, ştiu de fapt, aşa cum o spunea Socrate, că nu ştiu nimic. Şi asta îi face speciali, mai ales pentru mine, pentru că nu ies în piaţă plini de certitudini, striviţi de ele, ci gata să vireze o întrebare, nu un răspuns, să se înscrie la absurdul general.