download

De unde derivă? Din faptul că fac lucrurile pe jumătate şi au pretenţia că oferă totul, iar atunci când se dau în totalitate, destinul ca un bumerang se joacă subit cu ele! Nu vorbesc totuşi de situaţia când dau peste nişte nemernici, e banală, ci de faptul că îşi sapă singure groapa.

Nu ştiu cum să spun, dar frumuseţea fizică, dacă nu se împleteşte cu un soi de inteligenţă, pică, sucombă. Şi poţi fi atras de aspectul fizic, dar cu timpul te plictiseşti. Pentru că e uman! Toţi ne plictisim. Şi atunci dacă nu reuşeşti să captezi atenţia cu altceva, idila moare. Nu este suficient să te aranjezi, nu se rezumă totul la asta, ci trebuie să înţelegi că, înainte de toate, există posibilitatea plictisului. Iar asta îngroapă şi cea mai frumoasă femeie.

O altă frustrare vine din comparaţia cu posibilităţile pe care le are. Mai simplu spus, dacă îi dau târcoale nişte lupi, chiar crede că o să fie iubită şi o să aibă parte de atenţie. Acum, dragele mele, cine nu este atent la început, până nu te aduce în pat? Toţi sunt! Şi prin comparaţie cu săracul din viaţa ta, normal că orice căţel o să pară mult mai săritor şi aprig la inimioară. În fapt, toţi se plictisesc uşor, uşor, trebuie doar să treacă timpul! Cum toţi ne plictisim, cum şi voi vă plictisiţi.

Nu frica de singurătate ne dă peste cap, ci hăul plictisului. Sunt oameni care se aruncă într-o relaţie tocmai din acest motiv! Sunt oameni care se sinucid, tot din acelaşi motiv. Sunt mulţi care creează, tot din acelaşi subit motiv! Şi tot aşa…şi voi vreţi atenţie tot timpul, doar pentru că ştiţi să vă rujaţi? Să fim serioşi!

Femeia ideală, frumoasă, este cea care ştie să se joacă în primul rând cu ea, să se ia la mişto, să fie ironică cu viaţa ei, să nu se ia prea mult în serios, altfel se închide şi cade în depresie. Femeia asta nu se limitează la nişte haine, ci încearcă să se educe cu adevărat, să-şi subtilizeze menirea, să se rupă constant de constanta ei, frumuseţea, care şi aia e de moment, iar asta înseamnă apel făcut la carte. Fără un gram de înţelepciune, femeia frumoasă este doar o cabotină, un proiect  neterminat, barbar, nefinisat.

Tot eu spuneam, râzând de unii bloggeri, că fac mofturi şi vorbesc de femei frumoase fără inteligenţă, ca şi cum nu ar fi putut să se culce cu ele. Şi spuneam, cred, că nu le dai un test de inteligenţă înainte să treci la fapte. Aşa e, rămân la ideea asta, să te culci cu una frumoasă nu e mare lucru, însă să rămâi cu ea, asta chiar este!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *