Nu înţeleg de ce femeile excepţionale intelectual aleg să fie închise de bărbaţi? Şi nu ştiu cum se face că alea mediocre fac orice ca să iasă din medie!? Să fie oare nevoia excepţiei de a ajunge la mărimea justă? Să iubească aşa de orbeşte femeile astea încât să renunţe la viaţa lor profesională pentru un bărbat care le posedă? Eu nu pot să înţeleg asta! Chiar nu pot! Adică, există toate premisele necesare ca femeia respectivă să fie de excepţie, iar ea alege să stea între patru pereţi, închisă, în numele iubirii?
Dragele mele, aia nu e iubire, e posesie bolnavă. Bărbaţii ăştia nu vă iubesc, vă deţin! Iar voi întreţineţi trucul prin care vă falsificaţi condiţia necesară de a ajunge la voi, la ceea ce puteţi să fiţi, la respectul pe care-l meritaţi, nu lagărul pe care-l refulaţi.
Iar mirarea este cu atât mai mare cu cât femeile mediocre ţintesc exact unde trebuie. Dacă vezi un bărbat inteligent, şansele ca el să fie lângă una mediocră sunt foarte mari. Dar, atenţie, mediocritatea aici nu trebuie înţeleasă peiorativ, ci în sens, să-i spunem, heideggerian, descriptiv. Cert e că femeile astea, spre deosebire de alea excepţionale care preferă să fie legate cu lanţul, reuşesc în viaţă. De aia în punctele cheie apar mediocrităţi; pentru că excepţiile sunt la cratiţă!
Asta nu înseamnă că fac apologia femeii de tip business, ori altă tâmpenie! Fiecare face ce vrea, cum îl taie capul, cum se simte mai bine. Însă ce pot să amendez este faptul că sunt arestate la domiciliu, iar ele nu văd asta! E trist, e bolnav. Mai ales că, nu ştiu cum se face, dar e vorba numai de femei inteligente!