De când sunt blogger, şi sunt mulţi ani, chiar foarte mulţi, am trecut prin toate etapele comunicării. Nu am scris niciodată despre cei care te agasează. Nu ştiu cum să spun, dar sunt un om deschis, chiar sunt, însă, aşa cum spunea Carlin, „am o toleranţă scăzută pentru prostii”. Deci, oricât de mult aş încerca, dacă o iei pe arătură, e grav. Asta e una.
O alta? Nu eşti singurul care mă oboseşte. Sunt atâţia care ţin să-şi expună viaţa, de parcă aş fi preot. Sincer, dacă vorbesc o fac din politeţe. Asta nu înseamnă că trebuie să pierd ore, ani din viaţa mea să consiliez frustrările de doi lei limonadă, mai ales pe gratis! Cine vrea consiliere să plătească, emit facturi, am un PFA, caută la registrul comerţului!
Nu judec pe nimeni. Nu-mi place să fiu judecat. Înţeleg, îmi asum costurile, scriu de mulţi ani, dar nu pot să-mi asum răutatea, faptul că trebuie să fiu pus la zid şi încercuit. Nu e oare viaţa mai frumoasă fără astfel de tâmpenii?
Într-o altă postare o să scriu şi despre cititorii adevăraţi. Dar, am zis să încep cu răul, aşa poate scap de el!