Trăim într-o lume a bărbaţilor, nu? Cel puţin la nivel de funcţii de conducere. Şi cu toate astea, femeile „reuşesc” mai uşor. De ce? Pentru că bărbaţii vor, evident, doar să le folosească. Şi le şi iese! În schimb, femeile nu au răbdare, nu mai au timp să aibă răbdare, să accepte omul pentru ceea ce poate să fie, să-l susţină, să-şi asume că pot face ceva împreună. Şi ce fac? Se aruncă spre „imediat”. Cred că, dacă unul îndeplineşte nişte condiţii pecuniare, de moment, tot timpul va fi să fie aşa! Ceea ce este o greşeală. Evident! Şi asta pentru că multe ajung să fie captivele propriilor fantasme cu privire la idealul bărbatului.
În fond, cine mai are răbdare în ziua de astăzi? Asta e o virtute a lumii greceşti antice. Noi, în toată nimicnicia noastră, parcă ne luptăm să nu mai avem răbdare, să aruncăm persoane din viaţa noastră, să decidem în funcţie de impostură şi nu de esenţă.
Nu e vorba de masochism aici. E vorba că, de cele mai multe ori, pierzi dacă nu ai răbdare cu omul de lângă tine. „E la bine şi la greu”, dincolo de metaforă bisericească, e înţelepciune autentică. Sigur, dacă iubeşti! Dacă nu… nu ar trebui să ajungi aici. Şi totuşi o faci! Pentru că este seducător să găseşti perfecţiune în golul vieţii tale.