Când ne-am întâlnit oare timpul nu a stat în loc? Oare nu ţi-ai spus că, orice ar fi, trebuie să te laşi smulsă de mine din mulţime? În fond, nici nu avea rost să ne rostogolim aiurea în goana plăpândă după fum. Eşti frumoasă… pentru mine, ai fost de când te-am văzut! Şi nici măcar nu ţi-ai dat seama de asta! Cum nu iţi dai seama că, în imperfecţiunea ta, eşti perfectă. Cum, de fapt, în hăul dintre mine şi tine s-a cules o strategie pe care numai noi o putem scrie. Eşti frumoasă, nu pentru că eşti, ci pentru că eşti pentru mine, pentru că zâmbetul tău ascunde himere ce tind să înalţe orice muritor. Şi eşti frumoasă pur şi simplu, fără adaos şi stres, fără prea mult retuş, fără experienţă de catifea, doar naturaleţe şi deranj spontan.
Şi da…chiar e vorba de tine!
Poza de aici.