Aceste cuvinte aparţin lui Frank Rand, dar au fost popularizate de Alexander Woollcott. Până la urmă, nici nu mai contează. Important este că exprimă felul în care este percepută viaţa de majoritate. Oarecum, gândul poate fi legat şi de ceea ce spunea Kant: „Omul este într-adevăr destul de profan, însă umanitatea din el este sfântă.” Păi dacă totul este împotriva înclinaţiilor noastre, atunci suntem destul de profani! Şi totuşi am creat un sistem de drept cu scopul de a ne combate propriile înclinaţii. Şi uite aşa ajungem la paradoxul enunţat în emisiunea lui Woollcott!
Dacă totul este împotriva noastră, atunci sistemul nu a fost creat tocmai pentru a ne măguli ego-ul? Adică, am renunţat la o parte din pretenţiile noastre egocentrice cu scopul de a ne pune la adăpost propriile vicleşuguri. De aia simţim că pierdem când câştigăm. Şi de aia, ca una dintre legile lui Murphy, când părţile ajung la un acord au impresia că au pierdut. Pentru că natura omului este egotică, iar simplul act al punerilor altruiste în scenă nu este decât un refugiu al gândurilor profane. Şi sacrul, aşa cum îl vede Rene Girard, nu este nimic altceva decât un pansament al violenţei.