Cel mai frumos este să respiri a siguranţă în nesiguranţă. Atunci când aluneci uşor în blestemul dezvăluirilor concupiscente, când te desfeţi cu iluzia oglinzii ce-ţi aminteşte de tine, de ea. Viaţa reală se petrece în doi. Restul, zgomot. Lipsă de goliciune şi deranj. Un soi de răcnet sorbit în civilizare, declasare. O nivelare a tuturor năravurilor mult iubite în intimitate. Voal peste tremur. Mâini jucăuşe pierdute în ciment şi fum.

Nu există concret decât între patru pereţi. Acolo se desfac himere şi se nasc noeme. În câştigul deşertului ne dezvelim de măşti şi ne scuturăm de cupiditate. Aici, numai în golul cuprins de beţie se zideşte apariţia esenţei. Numai în doi. Numai aşa câştigăm lupta cu jocul destinului. Numai aşa întoarcem făclia şi dăm foc deranjului anost de aciditate.

Dincolo, în dansul circului, avem aparenţa apariţiei. Avem gurile avide de spurcăciune. Avem traseul conturat de ură. Avem gânduri mânjite de farduri. Totul e artificial, creionat cu distanţă.  Cu îndepărtare de ţinut suav şi patos. În zidurile circului, inima estompează. În straturile bancului de heringi, înţelepciunea derivată din tremur nu se mai cutremură, moare.

Poză furată de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *