Vorbim de rău, dar cel mai mult ne place să-l vedem ca o excepţie. Ne asigurăm aristotelic că totul converge înspre bine, că există un lanţ cauzal ce se soarbe într-un final spre bine, că mirajul centrului atrage, iar tot ce nu este „pus la locul lui”, dacă ar fi să facem o analogie cu gândirea heideggeriană, nu este demn de a fi privit cu ochi buni. Suntem aşa cum suntem, dar în nici un caz nu ne este străină meschinăria. Suntem buni, dar ucidem cu sânge rece. Avem speranţe şi gânduri măreţe, dar în drumul avid spre ele sfâşiem şi ultima pată de moralitate.