Eu cred că o relaţie se construieşte din accidente, inclusiv relaţia fiind în sine un accident. Nu cred că o relaţie reală poate să dureze dacă este proiectată cu migală, cu foc şi chibzuinţă. Şi în estetică, dar şi când vorbim de frumos, avem nevoie să zvâcnească ceva acolo, să apară entropia, focul care pune şi dă sens fiecărei ispite.
Proporţional, urmărind o teorie a forţei matematice, o gropiţă într-un obraz poate fi o problemă, la fel şi strungăreaţa, dar de cele mai multe ori aceste lucruri îl fac pe om să fie frumos, îi dau culoare şi ispită. Proporţia în sine este cea care asigură coerenţa şi structura de ordin epistemic, este ceea ce ne îndrumă pentru prima oară spre cognoscibil, însă ce dă valoare şi sens este tocmai modul nebun de a vedea imperfectul în perfect, discrepanţa dintre hârtie şi real. Aşa că, dragii mei, să sperăm că o să ne asigurăm prezenţa cu o relaţie ce îşi propune să fie imperfect de frumoasă, şi nu găunoasă.