Avem o credinţă că totul în jurul nostru nu are cum să fie contrafăcut, că ceea ce facem noi este de-a dreptul curat ca lacrima. Suntem mult prea ocupaţi cu ceea ce face vecinul, nu? Însă, în aceeaşi măsură ne uităm cu invidie la propria noastră viaţă, pe care încercăm, evident, să o cosmetizăm, să-i îndreptăm carenţele. Şi uite cum ajungem să cădem pradă egoismului subit. Uităm de toate, preocupaţi fiind cu propria răstălmăcire a nevoilor personale, încât falsificăm şi ultima pată de coerenţă logică. Fracturăm esenţa şi o turnăm într-un pahar plin cu himere. Dar avem un preţ! Toţi ne vindem, ne dejucăm în faţa nevoilor mizerabile. Oricât de oneşti am fi – chiar dacă am recunoaşte vădit adevărul şi valoarea – tot ne lăsăm furaţi şi seduşi de onestitatea subiectivă de a ne urmări propriul interes şi nimic mai mult.