Poate că ne căutăm unul pe altul plictisindu-ne de surplusul vieții. Existența nu este goală niciodată, poate doar vacuitatea să o sufoce. Totuși, hăul angoasei vine peste noi și arată plenitudinea nimicului. Iar în acest miracol primit chiar că nu știm cum să ne curbăm traseul, nu avem nicio idee, nici măcar unde ne ducem și unde ar trebui să ajungem. Sigur că avem proiecte, dar ele nu ne definesc în esență, ba chiar ne îndepărtează de seducția trăirilor noastre interioare. Ne adulmecăm unul pe altul, încercăm să ne conturăm, să ne mințim, să ne seducem și totuși să mergem mai departe. Proiectul nostru este seducția, adică modul de alăturare, de unificare a tuturor principiile ce zvâcnesc din interacțiunea noastră. Noi nu mai suntem indivizi, ci suntem trăiri conturate de nimicuri, căci plenitudinea nu are gust, saturația, numai nimicul ne dă savoare în doi. Să nu vrei nimic de la mine, niciodată, căci nu pot oferi nimic mai mult decât nimicul….