Bine, ştiu, excepţiile, aşa, dar nu vorbim de ăia acum, ci de indivizii care se mişcă în reluare într-un club, care vin aşa tiptil…tiptil şi încearcă să se apropie de una, aproape că trece un deceniu, iar când într-un final ajung la Zeiţă, pac…apare excepţia şi i-o fură de sub nas! Dacă observ eu asta, femeile? Vă daţi seama ce râd în sine lor, cred îşi zic ceva de genul: „hai, măi, amărâtule şi tu, hai, hai că poţi.”
Ca să fie şi mai clar, când e vorba de seducţie maimuţoiul se mişcă în termenii melcului, iar femeia în termenii leoaicei. Femela, în termenii de faţă, îl vede pe maimuţoi dinainte să-şi dea el seama că ea există, după care, ca printr-o sclipire, începe să se mişte, chipurile, în acord cu voinţa lui de mare cuceritor. Nu ştiu dacă sesizează cineva ridicolul, dar nu cred că „selecţia naturală” e mai mult de atât! Şi cică femeile sunt vulnerabile!