Hai să-ţi spun acum cum au stat lucrurile, vrei? Am ştiut dintotdeauna totul despre tine, tot. Însă, am vrut să te las pe tine să crezi că te joci, că te răzbuni, că faci tot ce vrei. Şi te-am lăsat, chiar te-am încurajat să faci tot ce-ai făcut. De ce? Pentru că te iubeam, pentru că mereu ţi-am vrut binele…şi dacă binele tău a fost răul meu, atunci te-am ajutat să-mi faci rău. Sunt un idealist, ştiu, prost poate după alţii, însă am vrut să văd până unde mergi, cât poţi să înfigi cuţitul în rană. Şi am văzut! Am simţit pe pielea mea, pe desfigurarea mea totul, într-un fel mi-ai plătit nota notelor, plus avans.
Ce nu am înţeles? Savoarea răului! Îţi făcea plăcere să vezi cum curge sânge, să te simţi stăpână pe tine, păcat însă că nu am fost surprins cu nimic…căci tu asta ai vrut! Îţi dai seama că era imposibil? După ce dormeai în hainele mele, după ce mi le călcai, după ce vorbeai ca mine, după ce erai o parte din mine, după ce mergeai după mine aşa cum merg puii după mamă, unde ai fi putut să ajungi? Te-am cules cu mult înainte să-ţi pui planul spre fericire în aplicare. Am ştiut, simţit, totul…încă de la început, chiar înainte să-ţi dai tu seama. Şi cu toate astea, am fost singurul din lumea asta care te-a lăsat şi te-a împins să fugi. Eu te-am făcut să pleci, nu altul. Ştim amândoi asta!