Nu o să pot să înţeleg niciodată, fie, înţeleg, dar vreau să dau o notă catastrofală, de ce oamenii te judecă prin asociere? Spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti? Chiar aşa să fie? Nu cred.
Sunt oameni care umblă cu diverse persoane, din toate păturile sociale, mediile, ce s-ar întâmpla dacă toţi ar fi strânşi la o masă? Cu siguranţă, nu ar ieşi tocmai bine. Şi asta pentru că mulţi au impresia că îşi sortează prietenii. În esenţă, aranjează un cerc al influenţei. Nimic altceva. În fond, prieteni rar găseşti, cunoştinţe sunt la tot pasul. Sunt chiar şi acolo unde crezi că nu sunt. De aia eu prefer duşmanii!
Totuşi, cum se face că unul te poate judeca în funcţie de omul de lângă tine? Sau invers, dacă stai lângă un prost, dintr-o dată devine deştept! Dacă eşti urât, iar lângă tine e unul frumos, imediat eşti, estetic vorbind, mirobolant.
Turmele au un aer al lor. Asta e clar. Însă, mi-aş dori ca oamenii să nu se mai grăbească să tragă concluzii, mai ales pripite. Pentru că omul actual doar la asta se pricepe, să judece! Altceva, e prea greu. Să dai cu parul, să arăţi că te pricepi la toate – măşti ale omului contemporan.
Ce-mi doresc? Ca oamenii să fie luaţi ca atare. Şi nici măcar! Pentru că omul nu poate fi prins niciodată în ghearele epistemologiei. Ne dorim asta, încercăm, dar nu o să reuşim niciodată să strivim ce e mai sacru în noi. Poate că este tocmai nenorocirea! Ştia el Pascal ce spune!