Există o nebunie recentă, tradusă prin a nu fi singur de sărbători, de parcă sărbătoarea nu poate să sărbătorească pentru că nu te ţine cineva de mână. Să fim serioşi! Lumea e aşa preocupată să-şi miroasă propria mocirlă, încât nu are timp să-l asculte pe sărmanul din tine. Noi să fim sănătoşi, să sughiţăm cu totul şi să ducem mocirla mai departe. De ce trebuie neapărat să fie cineva lângă tine? Îţi va purta cumva noroc? Îţi va aduce o săgeată plină cu aur sub brad? Nu înţeleg? Şi de ce trebuie neapărat să sărbătoreşti că a trecut un an? Sau că vine altul? Sincer, pot trăi liniştit şi fără să cinstesc un număr.
Cât despre compromis, este foarte simplu, decât să ai un slinos lângă tine, mai bine stai în banca ta. Nu are sens, sincer. În plus, viaţa nu înseamnă promenadă, chiar dacă totul este barbarie în ziua de azi; viaţa este mai mult de o noapte şi un pahar cu şampanie, eventual nişte zâmbete false.