Ori de câte ori eşti pus în faţa unei probleme, tinzi să cauţi cu ardoare ceva mai mult. Eşti acolo, eşti într-un loc care zâmbeşte şi care te cinsteşte de fiecare dată când te ascunzi. Hotărât să laşi soarta şi să-ţi spui că drumul este numai al tău, îneci orice limită în adâncul proiectivităţii tale. Şi atunci, te laşi manipulat de ideea introiecţiei care-ţi spune că ai demoni, că ai voinţă şi lacrimi ce trebuie şterse din când în când.
Locul plăsmuitorului în lumea siguranţei oferită de comoditatea de a fugi de sine, este mult mai cald atunci când este acoperit de patura introspecţiei ieftine, deghizate subit şi având un palton ce este îmbracat din când în când şi de siguranţa introiecţiei. A fi stabil într-o lume instabilă este un mare lucru, însă a fi stabil tocmai acolo unde instabilitatea pocneşte cu desăvârşire, este un păcat pe care numai Dumnezeu îl poate invoca şi săvârşii .