Ca o caracatiţă ce stă în umbră, toarce şi ţese cenuşa din care se configurează viaţa ta. Aşa arată cel care te iubeşte în taină. De multe ori, se consumă, se răstoarnă şi, astfel, îţi este aproape cu toata fiinţa sa. Numai că nu-l vezi niciodată, căci el se află în proximitatea falaciosului. Iubirea nu este dragoste. Trebuie să înţelegem că în iubire există şi poate să existe numai unul. Iubirea nu implică relaţia, schimbul de focuri dintre cei doi. Iubirea este pură şi se poate consuma pur platonic. Nu necesită gloanţe, priviri seduse de corporalitatea efemeră a focului. Iubirea celui care te soarbe în ascuns se petrece în taină. Aici, neajunsul capătă frământări cabalistice, ba chiar, lacrimi contopite în speranţe deşarte. Deşertul se construieşte în taina cu care îl iubeşti pe el sau pe ea. Totul este presărat cu valuri inefabile şi esenţe moarte în ideal. Taina, în acest caz, este reperul idealului, al sângelui care nu se lasă mânuit de dorinţa cu care se pulsează focul dintre două persoane.
Dragostea, spre deosebire de iubire, se construieşte în concretul situaţiei. Dragostea implică iubirea, însă iubirea nu implică neapărat dragostea. În dragoste, soluţia fermă se consumă în intimitate, şi nu în taină. Astfel, putem să ajungem să vedem dragostea ca pe o fâşie în care sacrul devine profan. Iubirea poate să fie sacră, dragostea corupe, pune în scenă fantezia animalică a iubirii. În dragoste, sacrul devine profan. Nu poţi să faci ”iubire” cu o persoană, cu ea faci dragoste, te laşi prădat şi sedus de nevoile sfinte cu care ai fost botezat de corporalitate şi instinct. În sens platonic, dragostea este copia iubirii, ea falsifică “trăirea” ideală. De aici apar şi neajunsurile înţelegerii noastre, căci noi ne frământăm oarecum peratologic atunci când vine vorba să punem în scenă ceea ce trăim cu adevărat. Încercăm să prindem raţional un taur de coarne, însă, uităm că şi noi avem coarne. Alexandru Dragomir avea o vorbă cu care trăgea cortina unui articol: M-am plictisit!
”Iubirea nu implică relaţia”-ce frumos spus!Putini inteleg asta George.Atat de putini incat am sentimentul ca adevaratul sentiment de iubire e pe cale de disparitie.Astazi functioneaza perfect “ce primesc in schimb?”Felicitari pentru frumusetea articolului.
Multumesc.
dragostea e ceva care te face sa simti fiori pana in varful delteegor atunci cand persoana pe care o iubesti te priveste, sau te atinge, atunci cand nu esti langa ea sa iti doresti sa fii alaturi , dar faza e ca eu nu mai cred in dragoste nu mai vreau dragoste la prima vedere sau . ma rog eu nu mai vreau dragoste, cum sa ma exprim, nu mai vreau acel ceva care se numeste dragoste, adica dragoste de 16 17 18 19 20 de ani nu mai cred in asa ceva. pentru mine respectul persoanei cu care esti , intelegerea; defapt respectul reciproc, intelegerea conteaza mai mult decat iubirea si asta dureaza mai mult decat iubirea, si totul e mai linistit si poti simtii fericirea, o fericire si o stare de bine, care te umple, nu caut iubirea caut un suflet cu care sa ma inteleg si sa ma inteleaga sa tina la mine sa tin la el si sa ne fie bine impreuna, iubirea . e inselatoate si urata . nu simti ca traiesi nu simti cum iti trec anii si nu faci nimic, nu vreau asta nu vreau sa imi pierd anii si sa ma trezesc ca totul a fost in zadar. si ca am alergat dupa o iluzie.
Avem nevoie de ambele ca sa supravietuim. 🙂
Aşa e.