Mă tot uit pe diverse situri şi văd o sumedenie de oameni cu idei. Bine, corect spus, văd nişte poze cu diverse conferinţe, ba chiar mai iau (şi) parte la unele dintre ele, dar de fiecare dată constrâns de jugul social. Nu se întâmplă des, aşa că păstraţi roşiile calde, se vor găsi momente să mă maltrataţi cu ele. Nu spune nimeni că nu există gânduri, oameni versaţi, dar am impresia că spectacolul este mult mai mare decât ceea ce au şi ar  avea de spus cei implicaţi.

 Mult mai interesant este să vezi feţele din public, cum salivează toţi a adulaţie, ori poate a invidie. Oricum ar fi, toţi sunt seduşi de miracolul de a fi alături de Mesia pe Pământ. Până la urmă, nu e nimic rău, dar este obositor, şi chiar enervant când vin unii la tine să te îndemne să-l vezi pe marele profet care a coborât în mocirlă, doar pentru două ore, ca să-ţi destupe ţie capul. Ştiu şi eu că zeul nu se arată. Nu l-am văzut niciodată pe Dumnezeu să ne facă cu mâna din ceruri, dar am văzut o sumedenie de profeţi pe pământ care spun cu mâna pe inimă că l-au simţit şi au descoperit focul suprem al realităţii.

 Mai sunt unii – genul corporatist, acel individ la costum impecabil – care folosesc tot felul de englezisme, încercând să ne arate cum stă treaba cu economia şi cu regenerarea universală. Experţi, exegeţi ai banului, aceşti dinstinşi domni pătrund în toate tainele economiei, pesemne că pentru ei nu există nicio problemă, totul este de-a gata ştiut, bun de pus pe masă, însă cum se face că niciunul nu dă o soluţie cu adevărat demnă de luat în seamă?

Profeţii zilelor noastre sunt hilari, cu telefoane în mână, şi jocuri de doi lei, ei îşi amăgesc turma cu preţul neştiinţei lor. Însă, evident, fiecare turmă îşi are un lup, un vestit conducător ce rage din vine. Să luăm exemplul lui Steve Jobs, marele vizionar, geniu, revoluţionar, şi câte şi mai câte apelative de îţi vine să te iei cu mâinile de cap. Dragă cititorule, nu spune nimeni că omul nu a realizat ceva, dar de acolo şi până la faptul că este Geniu, avem cale lungă, avem un drum aşa mare încât Dostoievski, Kant, Nietzsche chiar ar fi geloşi. Mă întreb, dacă Steve Jobs este geniu, oare Einstein ce este?

 Trebuie să înţelegem un lucru simplu, dar pe care ne încăpăţânăm să nu-l vedem, bunurile de consum sunt de Consum pentru că sunt destinate vulgului. Ele niciodată nu vor fi cu adevărat bune, reale, importante, scopul lor va fi doar de masă. Toţi care spun că un telefon  are nu ştiu ce memorie, că este nemuritor, ar trebui să nu uite un lucru esenţial, mereu va apărea unul mai bun decât el, dar nu în sens real, ci la nivel de marketing. Produsele cu adevărate importante nu sunt pentru turmă, să fie înţeles, ele nu sunt Revoluţionare, sunt doar în presă şi cronici plătite, doar acolo, Steve Jobs nu este un geniu, este un vânzător genial, un seducător, şi nimic mai mult. El nu a realizat nimic cu adevărat revoluţionar, ci a produs în masă, iar a produce în masă înseamnă a te adresa pieţei, adică cererii unei mase înfometate.

 Adam Smith spune o chestie faină, că valoarea unui produs este dată de raritate, adică de modul în care nu se află din abundenţă. Cu cât un produs este mai dens, mai pe toate drumurile, cu atât preţul său va fi mai mic. Ceea ce este perfect normal. Dar cum se face că există produse pe toate drumurile şi totuşi preţurile lor cresc infernal? Nu e ceva ciudat? Ba da, genialitatea lui Steva Jobs nu a avut nicio legătură cu tehnologia – sunt convins că serviciile secrete, NASA, sau alte instituţii avizate deţin, deja, mult mai multe lucruri care pentru noi par utopice – ci cu marketingul şi modalitatea de a-i face pe proşti să saliveze. Se vede foarte clar că produsele abundă, dau razna peste tot, sunt la tot pasul, nu e nimic magic aici, nu e nimic rar, ci cuvinte frumoase, retorică de buzunar şi minciună spusă cât mai frumos şi gustos. Apropo, vreţi să slăbiţi? Există produse şi pentru asta.

Facebook Comments