Cartea poate fi cumpărată de aici. 

 

Câteva extrase din lucrare:

„Pentru noi, cei care trăim astăzi într-o cultură protestatară ce neagă, în numele relativismului, individualismului și valorilor globalizării, a industriei de hiperconsum, a realității virtuale și rețelelor sociale etc. a vorbi despre existența unor canoane sau criterii de discriminare între onestitate și impostură ar fi, în absența aplicării instrumentale a legii ori a prescripțiilor codurilor de etică specifice domeniilor de activitate, ceva hilar.” Constantin Aslam

„Debusolarea valorică este adusă de multitudinea, chiar zgomotul valoric, informațional, de defilarea sau inducerea unei puzderii de modele. Disoluția valorică poate surveni atunci când persoana este obligată să se reatașeze la o singură platformă valorică, dar, la fel de mult, atunci când i se pune în față un „ocean” valoric în care nimic nu este mai valoros decât altceva, totul este aplatizat axiologic, nu mai contează ce alegi. Destructurarea axiologică se ivește când nimic nu mai este important, nu mai există un miez sau un centru de iradiere valorică, totul este posibil sau permis. Astfel se ajunge la un relativism valoric, la o paralizie valorică tocmai pentru faptul că întru-un orizont fără un contur, previzibilitate, prescriptibilitate nimic nu se poate edifica. Perspectiva reperelor sau limitele este desființată. Într-un mediu „cețos” și „neguros” e greu sau imposibil să mai dibui vreo direcție.” Constantin Cucoș

„Chiar dacă până la urmă consumul de filosofie și de literatură, de artă a crescut enorm în comparație cu trecutul trebuie să spunem, să fim conștienți că e vorba doar de o creștere a producției și a consumului și nu a prestigiului, a rolului social al acestora. Societățile nu mai așteptă ceva anume de la filosofie, de la literatură și artă, iar speranțele de progres social și uman nu mai sunt în nici un fel legate de acestea. De aceea, umanioarele, ca și automobilele care folosesc motoarele cu ardere internă, nu mai sunt o investiție prea bună la bursa viitorului, nu mai sunt prețuite așa cum noi, ca principali încă investitori, ne-am dori-o.” Romulus Brâncoveanu

„Eșecul școlii noastre nu se reflectă doar în faptul că 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, fiindcă școala nu trebuie să formeze numai abilități, ci și caractere. Dimensiunea morală este o dimensiune inalienabilă a educației; fără ea nu se poate vorbi de educație, ci de antrenament (entraînement) sau, în cel mai bun caz, de învățare (apprentissage). Școala nu trebuie să formeze nici moraliști fără simțul realității, incapabili să se adapteze la evoluția condițiilor de viață, infirmi care sunt în stare „să moară cu dreptatea în mână”, cum se spune, și nici specialiști foarte calificați, adaptabili, dar care sunt în stare să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Societatea de mâine va avea nevoie de specialiști morali, adică de profesioniști. Din noțiunea de „profesionist” nu poate lipsi dimensiunea morală, fiindcă un profesionist autentic își însușește nu doar știința și tehnica din domeniul său de specialitate, ci și morala profesională, deontologia domeniului. Dacă lipsește dimensiunea morală, specialiștii pot deveni malefici. Asta a spus-o, în urmă cu 500 de ani, François Rabelais (1494-1553): „Știința fără conștiință este ruina sufletului”. Desigur, Rabelais se referea la conștiința morală; în lipsa acestei precizări, enunțul nu are sens.” Dumitru Borțun

„Într-o cultură în care nu există un sistem unitar de valori, de credințe, de concepții, în care cunoașterea însăși este chestionată din perspective ireconciliabile, singurele forme de impostură care pot fi probate sunt subordonabile unor norme comunitare unanim recunoscute, de regulă de ordin moral, cum ar fi de exemplu: plagiatul, furtul de orice fel, minciuna, profitul oneros. Practic, tot doar ceea ce contravine legislației în vigoare și reprezintă, în sens juridic sau polițienesc, o infracțiune poate fi denunțat ca ”impostură”. Dau exemplul unui scandal recent din lumea artei. Celebrul sculptor italian Maurizio Cattelan expune într-o expoziție o banană lipită de zid cu bandă adezivă. Demersul lui are o dublă semnificație: aceea de a chestiona criteriile de definiție a ”artei” validate de paradigmele estetice contemporane, poate face din absolut orice exponat un fapt de artă și aceea de a arăta cât de ușor se poate vinde ”nimic”, prin prisma unor mediatizări intensive și a unui tip de interpretare, care face deliciul amatorilor de demonstrații. Formele fără fond pe care gândirea le livrează în foc continuu pot ajunge să facă ”societate”. Actul de vânzare – cumpărare a falsei lucrări poate fi unul formal, demonstrativ, aranjat. Ceea ce e important e că artistul a arătat că povestea cu ”Hainele împăratului” poate fi oricând reeditată.” Ilinca Bernea

„Concluziv: omul cu adevărat moral se gândeşte să găsească întotdeauna elementul etic de primă instanţă al comportării sale. Iar, acel om preocupat nu de moralitatea sa minimală, ci de cea elementară va năzui, – trudnic şi înţelepţit de împrejurări şi încercări, – să confere vieţii sale o unitate de sens etic. Aidoma unei opere de artă închegată şi încheiată. Sarcină întotdeauna grea pentru orice fiinţă omenească. Una pentru care însă merită să ne străduim.” Vasile Morar

„Dreptul comercial este mai aplecat către regulile eticii, în special, etica de afaceri, decât este dreptul civil. Se întâmplă asta din cel puțin două motive: (i) comerciantul nu se poate baza în activitatea sa decât pe încrederea pe care o investesc partenerii săi de afaceri, clienții și consumatorii; valoarea și reziliența unui comerciant nu se măsoară în bani (chiar dacă banii înșiși nu sunt altceva decât încredere), ci în credibilitate; încrederea este, însă, evanescentă – se evaporă imediat, mai repede decât se câștigă; or, i-moralitatea unui comerciant, încălcarea gravă, repetată a eticii în afaceri, înșelarea încrederii, sunt căi sigure de pierdere a credibilității, care înseamnă drum direct către faliment; (ii) comerciantul are nevoie de continuitate în exploatare, și nu de litigii sau de formalisme exagerate utilizate în proceduri și contractare; de aceea, echilibrarea raporturilor juridice cu partenerii de afaceri, cu clienții și consumatorii, pentru ca aceștia să își poată asigura emolumentul vizat, comportamentul onest, corect, echitabil, flexibilitatea în adoptarea soluțiilor negociate etc., sunt condiții sine qua non ale continuității, deci ale succesului în afaceri; de altfel, uzurile profesionale sau locale s-au putut ridica la rangul de normă legală (longa et inveterata consuetudo, opinio juris sive necessitatis) pentru că ele au fost respectate vreme îndelungată cu bună-credință, de toți cei care au făcut comerț.” Gheorghe Piperea

„Cred că putem fi de acord că, într-o societate invadată de tehnologie, avem probleme cu lectura, cu menținerea interesului pentru lectură, a respectului pentru textul scris; mediul digital omniprezent creează, în mod structural, probleme în ceea ce privește scrisul, capacitatea de exprimare în scris. Întoarcem privirea de la orice text scris și acceptăm cu toții, aproape ca pe o fatalitate, faptul că “nu se mai citește în zilele noastre”, aplaudăm frenetic producțiile audio-video (”drăguțe”, ”scurte”, ”ne-plictisitoare”) chiar în contexte în care acestea nu sunt, poate, cele mai potrivite. Cred că una este nevoia de adaptare la obiceiurile de lectură și de atenție ale tinerei generații și cu totul alta fuga noastră, aproape a tuturor, de textul scris, abdicarea de la orice efort de a cultiva gustul pentru lectură (demers complicat) și gustul pentru scriere (demers și mai complicat). Într-o societate care aproape că disprețuiește textul scris, rigorile acestuia, truda pe care o presupune, cum să nu apară, în mod structural, tentația plagiatului?” Alina Bârgăoanu

„Din perspectiva profesorului, pot spune că cele mai sinuoase şi mai greu detectabile forme de plagiat sunt cele de tip ghostwritting şi autoplagiatul. Prima este o strategie pe care tot mai mulți studenţi o pun în practică în ultimii ani, în special pentru licență, şi anume să apeleze la un coleg sau chiar la anumiți redactori „profesioniști”, pe care îi găsesc pe Internet. Acesta nu este propriu-zis un caz de plagiat, căci respectiva lucrare poate fi originală. Însă, la fel ca în cazul plagiatului, este o fraudă, care constă în livrarea unui fals. Studentul îşi însușește ceva ce nu îi aparține şi încearcă să păcălească profesorul. Iar, dacă ghostwriterul nu plagiază, atunci frauda este greu de depistat, dar nu imposibil. Dacă ai suspiciuni, îi poţi pune studentului respectiv întrebări suplimentare din referat, pentru a testa dacă el este adevăratul autor al lucrării. Cel mai greu de depistat este autoplagiatul. Dacă un student dă același referat, făcut de el, la mai multe materii, doar printr-un noroc îţi poţi da seama de acest lucru.” Daniel Nica

„Randamentul actului didactic depinde primordial de calitatea celor doi actori implicați, de binomul profesor-elev, arbitrată de metodică, și aici punctăm avantajul care îl oferă tehnologia zilelor noastre față de aventura educațională din grădinile lui Academos, deși, se spunea de atunci că educația este cel mai frumos dar făcut omenirii (Platon). Școala, prin calitatea sa dă măsura maturității și evoluției societății, potențează cunoașterea sub toate valențele ei, de la realitățile subtile, spirituale, la cunoașterea punctuală a Universului cumințit în ecuații și depozitat în tomuri prin biblioteci. Cunoașterea tainelor Universului reprezintă un act de generozitate divină, Dumnezeu se lasă revelat, cunoscut, nu prin ființa Sa – ousia, ci prin lucrarea Sa minunată în creația văzută.” Marian Nicolae

„Contrar anumitor percepții, filosofia își trăiește cumva epoca de glorie, postmodernitatea a fost prea pesimistă cu privire la viitorul filosofiei, abia când dispar marile narațiuni, marile proiecte și grilele comune de înțelegere a lumii, filosofia devine ubicuă. Pentru că principiile odată relativizate trebuie testate, chestionate, dezbătute non-stop. Filosofia nu mai este rezervată elitei marilor inițiați, ci devine un instrument necesar pentru toate clasele, în toate situațiile în care e necesară coordonarea conștientă, care depășește orizontul temporal al prezentului imediat. Nu se mai studiază Filosofia, ca disciplină fundamentală, dar e plin de filosofiile practice ale realității. De la fotbaliști, la antreprenori de geniu, de la filantropi la eminențe geopolitice toți ard de nerăbdare să ne împărtășească filosofia proprie. Corporațiile, regimurile politice și marile alianțe geopolitice au valori, principii, filosofii de serviciu. În acest context, ține de abilitatea filosofilor “clasici” de a înțelege această tendință și de a se repoziționa în acest context. În ceea ce privește educația, filosofia, sunt convins, va redeveni substratul de bază în toate disciplinele. Deja școlile de elită oferă cursuri de filosofie pentru copii, gândire laterală, logică, teoria argumentării. Când informația este abundentă, care se datorează, în principal, internetului, ceea ce contează este capacitatea de a o ordona inteligibil. Filosofia va avea aici un aport decisiv. În concluzie, filosofia ca istorie, ca mare narațiune, probabil va deveni secundară, dar filosofia ca modalitate de a înțelege principiile funcționării lumii va fi foarte căutată.” Laurențiu Gheorghe

„În marketing nu există limite morale și nici nu pot fi impuse. Marile companii folosesc responsabilitatea în business tocmai pentru a se promova (vezi CSR- Corporate Social Responsability). Nu fac acest lucru din empatie, din dorința de a ajuta, ci mai degrabă „pentru a da bine” în ochii clienților. Este, dacă vreți, doar o strategie. În marketing e legea junglei. Acțiunile de marketing clar sunt targetate către clienți potențiali, iar dacă au efect se presupune că nu afectează consumatorul. Pe de altă parte, de multe ori putem spune că fac și victime colaterale. Vezi cazul Apple. Compania nu-și targetează clienți fără posibilități financiare, dar în final mulți dintre aceștia cad „victime” din dorința de a simula un anumit capital social și de imagine.” Dumitru Goldbach

„Etica aplicată ar trebui să fie specifică fiecărui domeniu, dar acest lucru este, oarecum, epifenomenal. Esența întrebărilor principale este comună și așa trebuie să rămână; mai precis, ca și în alte domenii (e.g. marketing , HR) o anumită adaptare la sectorul de activitate și specificul companiei este critică, iar a coborî cu prescripțiile comportamentale și indicatorii de măsurare ai performanței lor la această specificitate este esențial, însă nu este condiția de bază.” Cosmin Bordea

„De 30 de ani vorbim despre reformă, dar nu realizăm decât modificări punctuale, de natură pur administrativă sau schimbări secvențiale fără impact pentru formarea cadrelor didactice, sau cu impact nesemnificativ în rândul beneficiarilor procesului educativ. Mai mult, vorbim despre etică profesională şi deontologie doar în termeni normativi sau, în unele cazuri, din rațiuni jurnalistice. În esență, societatea a fost „învățată” astfel  chiar de către educatori şi, drept urmare, acceptă această stare de fapt. Răspunsul? O reformă adevărată a sistemului, în ritm adecvat şi multă răbdare, dat fiind faptul că rezultatele unui astfel de demers sunt de așteptat peste aproximativ 10-12  ani.” Filip Stanciu

„Filosofia a avut mereu o latură practică, doar cei care nu o înțeleg n-au văzut acest lucru. În ultimele decenii, ea e tot mai mult implicată în dezbaterile de idei asupra celor mai noi realități și evenimente: inteligența artificială și noile tehnologii, ingineria genetică, nașterea și moartea, globalizarea și efectele ei, condiția post-umană și noile înțelesuri ale umanului, raportul cu natura și cu restul viețuitoarelor, medicalizarea și înțelegerea patologiilor conștiinței.” George Bondor

 

Facebook Comments Box