Ştiţi situaţiile alea când după foarte mult timp se destramă relaţii care par sudate, parcă bătute în cuie? De unde apar şi revelaţii, discuţiile de la colţ de stradă, zvonurile, un întreg arsenal care mai mult îndepărtează povestea de ceea ce a fost cu adevărat. Ideea e că noi ne schimbăm în timp. Şi nu e vorba neapărat de schimbarea dată de timp, de maturizare, e vorba de schimbarea care vine din subconştient. Astfel, fiecare experienţă ne formează şi ne aruncă în alte lumi fenomenale. Deci, ne schimbăm, asta e clar!
Totuşi, dacă stai să te gândeşti, retrospectiv, la alegerile pe care le-ai făcut aproape toate vor fi fost „prost alese”. Dar de ce gândim aşa? Pentru că mereu ne raportăm la prezentul nostru. Dacă ne-am întoarce şi am privi cu ochii de atunci, e clar, nici vorbă să mai gândim aşa! Cum nu mai putem să facem asta, avem senzaţia că am ratat cumva, că ne-am ratat pe noi în spaţiul unei iubiri genuine. Aceeaşi logică se petrece şi dacă spunem că am fost cu cineva, iar acum regretăm că nu mai suntem cu persoana respectivă. Prin „situare opozitivă” suntem tot în aceeaşi paradigmă. Adică, fiind altul, tind să revin la ceea ce eram, dar eu sunt altul!
Iubirea nu ar trebui totuşi să dispară. Din acest motiv am susţinut mereu că singurul lucru static ar trebui să fie iubirea. Dar asta într-o lume ideală, nu? Adică, iubirea ar trebui să rămână şi dacă cei doi se schimbă în timp. Ceea ce, dacă stăm să ne gândim, se şi întâmplă. Cei care iubesc cu adevărat chiar rămân legaţi mereu. Însă, îi poţi număra pe degetele de la o mână. Şi nu mă refer la cei care rămân în căsnicii împreună, ci la cei care rămân împreună. E o nuanţă.
De ce se pierde iubirea? Pentru că, în câmpul proiectivităţii noastre personale, poate să nu mai există celălalt cu timpul. Aşa dispare uşor, pe furiş, chiar dacă este în fiecare zi lângă noi, chiar dacă ne bazăm pe el, chiar dacă este onest, chiar dacă nu a greşit cu nimic până la urmă. De ce dispare? Pentru că tu o iei pe drumul proiectivităţii tale, un drum ce nu-l mai cuprinde pe el, un drum ce te obligă să te rupi de el, să dai de alticineva, de cineva care este dispus să se muleze pe drumul tău, noul tău drum. Acum, poţi spune că ai iubit în trecut? Poţi spune şi asta! Dar acum eşti altcineva, vrei altceva, nu te mai regăseşti în primul rând în ceea ce erai, dar mai ales în ceea ce erai cu persoana respectivă.