În momentul în care societatea se axează doar pe aparat juridic, reperele morale începe să sucombe. Vedeţi voi, legea, pe lângă aplicarea concretă a unor norme, acţionează şi în sens negativ când devine scop în sine. Legea este punitivă, în principiu, ea nu poate să actioneze a priori; când ne raportăm la lege avem în vedere mereu rezultatul, chiar dacă direcţia ei poate fi de reglare. Mai simplu spus, dacă nu există norme morale, nu ai cum să gestionezi animalul social. Contractul social este înainte de toate moral, nu juridic. Şi deci, dacă ajungem să omorâm normele morale, ajungem să credem că totul poate fi rezolvat de lege. Şi cine beneficiază de asta? Ei bine, sofiştii, cei care se ocupă mereu cu ocolirea legii.
Să fie şi mai clar, legea poate fi ocolită prin simplul fapt că limbajul este în sine poroziv. Si aici fac apel la H.L.A. Hart. Acesta afirma în “A Concept of Law” că limbajul natural, dupa cum bine ştim, este ambiguu. Conform teoriei sale, porozitatea lingvistică nu poate fi combătută. Aşa se iveşte porozitatea legii. Pe înţelesul tuturor, dacă nu eşti agent moral, poţi oricând să foloseşti legea în avantajul tău. Ei bine, în acest sens, puteţi să înţelegeţi toate speţele legate de scheme financiare şi nu numai. Alea care au şi ajuns să fie pe tavă! În aceeaşi notă vine atunci şi logica lui Robert Frost: „Un juriu este format din doispreze oameni a căror datorie este să decidă cine are cel mai bun avocat.”
Atunci, cum ar putea să înţeleagă Piedone că este profund corupt pe interior? Cu siguranţă vocea conştiinţei apare doar în emisiunile cu audienţă, în rest e doar un abur, aşa cum zicea Nietzsche despre Fiinţă, un nimic! Cum ar putea toţi cei care-l votează să înţeleagă dacă în şcoli se vor introduce materii la gimnaziu de propedeutică în drept şi nu de etică? Cum vor putea oamenii să înţeleagă când „a înţelege” înseamnă înainte de toate „a învăţa să asculţi”? Când toţi sunt pregătiţi să dea răspunsuri, mai este cineva în stare să pună întrebările potrivite? Piedone suntem toţi. Înclinaţia naturală, dacă ne ducem la Kant, este soră cu bestia, dar este de datoria noastră morală să ne schilodim axiologic, să ne îndreptăm deontologic, să facem pasul spre umanitate, nu animalitate. Este greu, dar nu imposibil. Până atunci? Să fim doar bestii? Ori, în cuvintele lui David Schimidtz, să înţelegem că „a fi drepţi înseamnă să evităm, pe cât posibil, să le pasăm nota de plată vecinilor pentru opţiunile noastre neglijente.”?