Nu spunea Nietzsche că numele său va fi legat de ceva mare, de un oracol al dezastrului, al nihilismului? Ei bine, prin nihilism, a reuşit să pună bazele, paradoxal, omului actual. Prin relativism, orice individ este un soi de Supraom de masă. Superb creionat de Eco! Acum, nimeni, în acest sens, nu greşeşte, ci pur şi simplu se lasă dominat de voinţă. E şi foarte uşor de probat acest lucru, e suficient să te uiţi pe reţelele sociale şi aproape imediat o să-ţi dai seama, dacă faci un mic efort, de faptul că toţi cultivă propria lor vanitate; că toţi, mai mult sau mai puţin, împingem torţa umanităţii în spaţiul dezastrului. În fond, Socrate a fost lichidat tocmai că încerca, săracul, să spună că s-ar putea să mai şi greşim, că nu e totul bătut în cuie. Ei bine, acum, prin relativism, nu e nimic bătut în cuie, iar asta ne permite să fim autişti, să nu mai luăm întrebările în seamă, să ne pierdem în dansul logicii şi să-l luăm la mişto pe amicul Aristotel. În momentul în care fiecare are setul său de valori, de răspunsuri, cu siguranţă că face un pas spre o dictatură de carton!
Inteligenţii care dau block pe Facebook, tipele care jignesc crezând că toţi se dau la ele, cei care se vând cu bogăţiile şi modul lor de viaţă, nebunii dornici de dinamită şi avânt, frumoşii, atotcunoscătorii de tipul Lucian Mîndruţă, esteticienii urâtului, toţi, aş spune, facem partea din „lumea ciudaţilor” a lui George Carlin. Mai degrabă, din lumea nietzscheană. Miza? Inima! Frica lui Orwell, de a învinge inima şi tot ceea ce ţine de logica inimii, dacă ne gândim la Pascal, sub formă de tehnică, chipurile raţiune, începe să devină contur şi realitate. Să nu uităm că avem mai multe biserici decât spitale, nu? Iar teoria Big-Bang-ului a fost născocită de un călugăr!
De ce o să ne distrugem? Păi, profeţia spune că Supraomul calcă pe cadavre. Au încercat naziştii! Prea puţin faţă de ce se toarnă în curând şi cum o să ajungem să trăim. Deşi pretindem că suntem civilizaţi ne omorâm cu sânge rece, dar cu zâmbetul pe buze. Iar la violenţă, cum se putea altfel, răspundem cu violenţă. De fapt, prin educaţie, dacă ne gândim la Stanley Milgram, ajungem tot la violenţă. Dar noi suntem civilizaţi, nu?
Atentatele, care acum încep să iasă la lumină, nu sunt doar o chestiune de religie, nu sunt nici măcar de geopolitică, ci de economie, poate de barbarie economică. E ciudat că mereu găsim ca fiind vinovaţi doar Mijloacele, niciodată cei care finanţează masacrul. În fond, dacă vrei să ajungi la miză, trebuie să te duci acolo de unde vin banii, de unde se naşte oracolul atrocităţii, nu la pioni. Dar cine vrea asta cu adevărat? Să nu uităm ce spunea Hannah Arendt cu privire la minciună şi politică, nu?