Problema unui om ca mine este că oricând poate să fie rege, dar alege să fie sclav. Cum spunea Nietzsche? „Un filosof se recunoaşte după faptul că ocoleşte trei lucruri strălucitoare şi zgomotoase: gloria, prinţii şi femeile; ceea ce nu vrea să spună că nu vin ele la el.” Cum era bancul? Filosoful are cu cine, are cu ce, are totul, dar se întreabă – De ce? Şi când mă gândesc câţi nu se dau peste cap să dea de nişte oportunităţi! Vezi femei care s-ar mărita cu orice străin doar ca să scape de ţara asta. De fapt, vezi femei care s-ar mărita cu oricine doar ca să se simtă protejate! Vezi bărbaţi în căsătorii din interes, pentru că întră în familii cu putere. Vezi oameni care mor la locul de muncă doar ca să mai adune un şfanţ în cont. Toţi, în felul lor, aleg să fie regi.
Au apus vremurile alea în care Platon vorbea de filosoful rege, acum filosoful este consilierul-rege. Mai mult….nu poate, nu are cum. Într-o lume anostă în care totul este doar câştig, un individ care „se mulţumeşte cu puţin” nu îşi mai are rostul. Este vremea avuţiei, a abundenţei, excesului, nu a mărimii juste, aristotelice. Nimeni nu îşi mai permite chipurile costuri, toţi câştigă. Cum spunea George Carlin, „you are the last winner”, deci suntem „aruncaţi” în lumea câştigătorilor, lumea celor care nu pierd niciodată!
Acum, în goana „supraomului de masă”, ca să facem apel şi la Eco, rolul filosofului dispare. De ce? Este foarte simplu! Într-o lume în care toţi le ştiu pe toate, cum să mai apară unul care să nu ştie nimic? Bulversează, nu duce nicăieri, nu este „pragmatic”, este împotriva dogmei care spune că totul este viteză, bătut în cuie, exact, sigur! Însă, vedeţi voi, senzaţia reală este că de fapt totul se învârte în gol. Dacă alergi ca nebunul nu înseamnă de fapt că alergi ca nebunul, nu înseamnă că eşti pragmatic, nici măcar iscusit, nici măcar un bun afacerist, ci un bun actor, un supraom de masă, adică jeg cu pretenţie de frişcă. Să nu uităm totuşi că la curtea regelui se afla un grădinar, iar grădinarul era de fapt rege!