Nu poţi să faci stat de drept cu oameni care învaţă pe de rost legi şi nu înţeleg fondul. E ca şi cum te-ai învârti în gol. Fără conştiinţă morală nu poţi să aplici legea. Când vorbim astfel de spiritul legii, vorbim de fapt de fundamente morale, iar alea nu se învaţă pe de rost. De aia violatorii din Vaslui sunt liberi, pentru că sistemul pune accent numai pe memorare la orice fel de concurs pentru orice tip de admitere. Fără să te uiţi la om, să-l descoşi, să-i vezi capacităţile reale de „deducţie” nu o să ai niciodată un sistem cat de cat onest. În acest sens, ajung în sistem doar roboţi care au capacitate de memorare, dar care nu au capacitate să treacă dincolo de…
Anomaliile apar atunci ca o consecinţă, nu vin din stele. Să nu mai vorbim de faptul că legea este în sine amfibologică prin limbaj natural, care nu poate fi formalizat. Şi dacă ar fi să fie, chiar şi aşa, tot am pierde esenţa, pentru că e ca şi cum am pune Google Translate să adapteze un text, adică doar mecanică goală, fără fond, fără să faci apel la conştiinţă morală. Iar asta înseamnă într-un plan existenţial doar butaforie, nimic sănătos, doar joc de glezne.
Limbajul este în sine subiectiv, deci orice soi de sistem are un gram de neconcordanţă, oricât ne-am chinui noi să întemeiem epistemic situaţia, entropia tot apare. Şi atunci, pe acest fond, în care limbajul natural întreţine „avocaţismul” şi îngroapă bazele morale, e normal să existe anomalii. După care aduci în sistem şi o grămadă de roboţi care nu au gram de cultură axiologică, de înţelegere profundă, ci doar un cumul de informaţii care oricum nu au nici-un sens, pentru că oricum informaţia acum e peste tot. E suficient să deschizi telefonul şi afli nu ştiu ce lege sau nu ştiu ce an în trei secunde. Nu acesta e fondul, dragii mei!
În acest sens, trebuie să fie făcută trecerea de la învăţare mecanică la euristică, la maieutică, la modalităţi prin care putem să construim mentalităţi, să punem bazele astfel unei gândiri analitice, critice. Astfel? După ce că furtul e în natura umană, grotescul, barbaria, mai plesnim şi nişte roboţi care fac totul varză! Sunt momente în care frişca chiar nu-şi găseşte locul. Trăiască Kafka şi Urmuz!