Ştiţi, dragilor, când vreţi să ajungeţi la o femeie mişto, ştiţi momentul, nu? Iar pe urmă vă spuneţi – „Nu are sens, are standarde mult prea înalte, este mult prea bună pentru mine!” Ei bine, nu sunt în postura să dau sfaturi, dar rău faceţi! De ce? Poate că nu e aşa de simplu de văzut la o primă încercare, dar am putea să schiţăm un soi de răspuns, mai ales că niciodată nu am ţinut cu voi… bărbaţii! Măcar de data asta!
În primul rând, femeile au ceva ce noi nu avem, ori nu ţinem să facem un scop în sine – un sentiment de preţiozitate. E şi normal! Gândiţi-vă că, istoric vorbind, femeile au fost furate, violate, luate ca trofeu, obiecte de schimb, mereu practic văzute ca material ce putea fi tranzacţionat. De fapt, în perioada Antică chiar erau aflate în vecinătatea sclavilor. Şi atunci, dacă privim strict antropologic, nu au cum să nu existe nişte urmări – femeia a trebuie să se apere şi să se arunce forţat în spaţiul unei preţiozităţi, altfel nu avem cum să scape! Nu avea putere fizică, nu avea nimic! Ce-i rămânea? Adaptabilitatea! Fiind produs, trebuia cumva să iasă din sfera declasărilor! Şi cum ar fi putut dacă nu ar fi făcut apel la sclipici? Se vede foarte clar şi în ziua de astăzi. Un exemplu banal e acesta, femeile se pozează pe ele, deci accentul pleacă de la ceea ce reprezintă ele prin apelul la preţiozitate. Bărbaţii? Pozează maşinile, casele, telefoanele, practic exact ceea ce spuneam mai sus, posesiile. Deci, femeia are sentimentul de preţiozitate mult mai nuanţat decât al bărbatului, iar maimuţoiul sentimentul de posesie. Nu e complicat, nu?
Şi atunci, dacă crezi că te duci la una mai slabă, pentru că nu ai şanse la aia care chiar îţi place, te înşeli! Şi la cea mai slabă femeie o să găseşti sentimentul de preţiozitate, poate chiar mult mai nuanţat, pentru că derivă din resentiment, din sentimentul de inferioritate. Iar aici e suficient să vezi filmuleţele alea cu femei când se bat între ele, de obicei ale mai mici le bat pe alea mai mari. Şi dacă nu pot singure, se găsesc mai multe, micuţe aşa, să sară pe alea mai înalte! Avea dreptate săracul Nietzsche, cei slabi se adună, cei puternici se despart, nu? De aia, te trezeşti, gorilă ce eşti, că aia îţi faci figuri, ca să folosesc limbajul tău! Pentru că oricare ţi-ar face figuri! Şi nu o să înţelegi asta niciodată, cum nu o să înţelegi niciodată că posesia nu este iubire. Totuşi, eu spun că…te-am ajutat!