Astăzi, pentru câteva momente, am crezut că te-am văzut. Mi-am dat seama, dar ştii ce am făcut mai departe? M-am uitat la fătuca aia ca şi cum ai fi fost tu! Ce-i drept, avea trăsăturile tale, gesturile tale. Şi mi-am dat seama că nu eşti, normal, dar am preferat să mă mint pentru câteva momente. Nu e incredibil? Să te minţi ca şi cum nu te-ai minţi! Pentru că nu ştiu ce este mai dureros aici, să vrei să scapi de minciună, ori să crezi că eşti mai puternic decât ea? Cert e că dorul nu poate fi călcat în picioare, nici măcar atunci când nu te aştepţi. Dar ce mai contează? Mi-am clătit ochii cu inimaginabilul şi am sperat, pentru o clipă, că eşti acolo. Nici măcar cu mine, acolo, era suficient. Aşa am ştiut că eşti bine şi tot chinul nu a fost în zadar.