Problema aici apare pe filiera egotismului. Tocmai pentru că nu există elite reale în societatea bolnavă românească, apar tot felul de diletanţi care ridică „intelectualismul” la rang de cocotă. Îi recunoşti după faptul că folosesc cuvinte plantate, care nu le ies uşor din gură, pentru că sunt folosite cu scopul de a impresiona, îi recunoşti după paginile de Facebook pline cu materiale de ştiinţă, tehnică şi apologia scientismului. Mereu poartă ochelari, nu de vedere, doar pentru că este la modă, şi niciodată nu devin penibili, sunt siguri pe ei şi mai ales pe credinţele lor. Când vorbeşti cu ei de fapt ei vorbesc cu tine, pentru că tu eşti doar receptacul, ei fiind doar emiţători pe scenă.
Ei bine, în această lume în care toţi sunt „evoluaţi”, cum mai dai peste autenticitate în intelectualism? E foarte simplu. Prin penibil şi ironie. Un intelectual autentic este ironic. Totuşi, să nu confundăm, amicii de mai sus pot fi destul de vigilenţi într-ale râsului, dar niciodată suficient să se calce în picioare, acolo îi prinzi, pentru că machiavelismul egotismului lor nu-i lasă să se pulverizeze, ci doar să mimeze destrucţia. Iar nihilismul acesta e doar un fâs!
Sigur că, pentru mase, aceştia apar ca intelectuali de seamă, pentru că postează în rolul seriozităţii şi deci nu par ridicoli niciodată. Nu o să-i vezi niciodată în ipostaze „neserioase”, decât atunci când se asigură că ochii nu sunt aţintiţi pe ei, în rest, oameni de seamă….domne!
Ăştia deschid doar Wikipedia, iar citatele le găsesc în cărţi virtuale de doi lei. Baza lor nu este biblioteca, ci Google, iar viziunea lor….rezumatul, informaţiile, detaliile, tocmai ca să pară că sunt culţi. De aia, unul de ăsta o să fie mereu „pregătit”, pentru că el are formată logica detaliului, nu a analizei în profunzime, iar turmele au fost mereu orbite de detalii, numere, cantitate.
Un intelectual autentic poate că nu l-a citit pe Dostoievski în întregime, ori pe Kafka, dar ideile lui transcend orice armonie schiţată în jurul unor detalii. Intelectualii reali uită, sunt oameni, respiră, sunt empirici, trec dincolo de cărţi, pierd, ajută, învaţă pe pielea lor. Sigur că este o complinire între empiric şi analitic, dar discernământul este conturat în spaţiul nu unui formalism de tip matematic, ci cât se poate de uman, străin beţiei de a face gargară. În plus, intelectualul autentic jonglează în spaţiul autentic al discursului, nu al locvacităţii, căci flecăreala rămâne mereu pentru pretinşii minunaţi de tipul Wikipedia. Şi chiar mai mult, autenticitatea nu se învârte în jurul ideologiilor, alea sunt tocmai pentru cei care vor să se îmbete cu faimă. Un intelectual nu ţine să schimbe lumea, un fals intelectual o face din pix, dar mai ales din gură. Un intelectual scrie în spiritul deşertului şi critică în tonul prăpastiei, nu pune niciodată problema atât de ontic încât să devină o certitudine ideologică. Aia o fac politicienii de buzunar cu fraţii lor de buzunar, intelectualii de buzunar.