fragment
Când iubeşti nu ţii să transformi totul în dragoste, adică să pui totul în patul concretului. O faci pur şi simplu, dincolo de dorinţe şi de planuri, eşti boem până la urmă, nu ai nevoie de confirmări şi nu ţii să ţi să îndeplinească iubirea. Dacă se întâmplă, se întâmplă! Dar nu forţezi nimic, nu ai de ce, doar iubeşti! O faci în schimb dacă-ţi propui, dacă ţii să corupi, să fie ca tine. Însă, iubirea nu are cum să fie despre deţinere…
Eu am lăsat, draga mea, de la mine, te-am lăsat să fugi de mine, chiar dacă orgoliul îmi spunea să nu renunţ, ei bine am făcut-o şi am învăţat astfel că iubirea nu este despre posesie. Am pierdut? Am câştigat? Nici nu mai contează; pentru că nu poţi pune inima în jocul contabilităţii, nu ai cum. Dar poate că toate au un loc al lor, cine ştie? Poate că aşa a fost să fie, să-mi aduc aminte de tine atunci când aud cuvinte folosite, răstălmăcite de ele. Şi nu are sens să caut sens în tot ce fac, dar o fac….doar sunt om!