Ar trebui să fie invers, nu? De la sărăcie să ajungi la răutate, logica fiind a conservării, a instinctului de conservare. Totuşi, am impresia că, în România, răul este înainte de sărăcie. Şi nu e neapărat rău, cât invidie. Renumita capră a vecinului! Sunt oameni totuşi care văd şi pot face bine, însă în jurul lor se află o adunătură de iscoditori. Şi acum, dacă vocea devine comună, mai poate unul să facă bine, dacă este manipulat dintr-o parte în alta de logica răului, de viclenia lui?
Cum îţi dai seama că de fapt românii sunt guvernaţi de un egocentrism care le macină vederea? E simplu, te miri ca nu ştiu ce scoţian care spunea că nu a văzut doi români să facă ceva împreună, sunt mult prea idealişti, vor prea mult să iasă în evidenţă, să fie doar ei ca subiecte în centrul atenţiei. Ce echipe de cercetare, ce proiecte la locul de muncă, totul este în spaţiul autarhic al persoanei! Eu unul am scris o care cu o altă persoană, deci ştiu ce înseamnă sa vrei să faci un lucru, atunci când îţi propui să realizezi ceva. În schimb, când vrei să sabotezi, din invidie, joci teatru, te faci că te faci, până-l scoţi pe celălalt din ecuaţie. Iar asta este deja o axiomă în spaţiul autohton. Păcat că mai sunt creduli de ăştia ca mine, idealişti, proşti, care mai cred în poveşti şi altruism. Nu mai suntem mulţi, ştiu, suntem pe picior de plecare…