Dacă vrei să atingi perfecţiunea în orice domeniu, atunci nu poţi să nu te gândeşti la Michael Jackson. Şi nu e vorba de grandoare, ci de muncă, de destin, de tragedie. Să ne gândim, Socrate a fost omorât de societatea greacă, la fel a fost şi Michael Jackson. Care e legătura? Una simplă, oamenii se transformă în bestii când au de a face cu excepţii. Nu poţi să nu sesizezi invidia, ura din privirea lor, atunci când au de a face cu cineva care iese din medie. De aia, destinul oamenilor geniali este tragic, pentru că toţi cei din jurul lor nu fac decât să-i spurce, clipă cu clipă. Oamenii frumoşi, îi numărăm pe degete, restul, bestii! Iar bestiile sunt peste tot, ne privesc, ne devorează la orice pas! Să nu uităm, lumea se împarte în două categorii, plăsmuitorii şi bestiile. Plăsmuitorii sunt cei care ies în evidenţă prin felul lor natural de a fi, iar bestiile sunt cele care le cumpără marfă şi o spurcă. Bestiile te aplaudă şi tot ele te doboară; aşa cum s-a întâmplat cu toţi cei care au transmis ceva pur, au sfârşit tragic!
Când mă gândesc la geniu nu pot să nu mă gândesc la Michael Jackson, mai ales că vorbim de postmodernitate şi consumerism. Găseşti mai multă filosofie de viaţă în parcursul lui Michael Jackson decât în scrisorile lui Cioran! Şi destinul…da, mereu e tragic, nu poţi să nu te gândeşti la goliciunea acestui om transformat, maltratat de un ideal. Este un Socrate postmodern, pus pe cruce de un Platon postmodern, aici găseşti toate execuţiile perfecţiunii aruncate într-un pat mundan, de la muncă la exces, de la perfecţiune la deces. Şi tot aici găseşti şi barbaria economică, excesul de a face din om un mijloc. Nu cred să fi fost pe Pământ o persoană mai exploatată ca Michael Jackson. Să nu uităm că, înainte să moară, ar fi trebuit să „execute” 50 de spectacole, fapt care, aşa cum a şi spus, l-ar fi omorât, ceea ce…s-a şi întâmplat. Presiune, exces, bani, putere – toate se găsesc în monumentalitatea acestui supraom de masă, vezi Eco.
Cu toate astea, toţi fanii înfocaţi ştiu cât reprezintă Michael Jackson pentru industria muzicală şi nu numai. „Omul din oglindă”, mesajul său, e prezent şi acum printre noi, iar noi ce facem? Aruncăm cu pietre şi devorăm tot ce iese din medie. Exact ca racii!
Ce a reprezentat pentru mine? Momentul copilăriei aşternut pe note muzicale! Cred că-i sunt dator omului ăstuia pentru toate lucrurile pe care le-am făcut, direct, indirect, nici nu mai contează. Undeva, acolo, s-a găsit o rămăşită din nebunia muzicii sale. Să nu mai vorbim de viaţa ca dans şi miracol de a ieşi din normă. Nu am cuvinte pentru Michael Jackson, nu încerc să conving pe nimeni de nimic, nici măcar nu scriu pentru auditoriu, ci pentru omul care am fost şi sunt.