Nici nu ştiu când au trecut aceşti ani. Parcă ieri aveam plete şi încercam să-mi dau seama cum se scrie un referat banal. 8 ani? Nici mie nu-mi vine să cred! Am început cu Facultatea, am continuat cu Masteratul, iar acum am închis acest ciclu cu Doctoratul.
În aceşti ani nu ştiu dacă am realizat ceva măreţ, am publicat nişte studii în cărţi, am scris o carte, articole, conferinţe, am predat, am organizat conferinţe, am dat interviuri, am scris recenzii, am făcut de toate! Însă, ce am realizat ieri, dacă nu pentru a nu ştiu câta oară, că admiraţia este o formă de iubire. Oamenii care au fost alături de mine, chiar şi cei care nu au fost, mă admiră, într-un fel mă iubesc pur, necondiţionat, pentru ceea ce sunt eu. Şi nu e vorba de detalii, e vorba că oamenii ăştia se regăsesc în scrierile mele, în gândirea mea, în faptul că „scriu ce gândesc ei”. Şi asta poate fi, aşa cum spunea cineva ironic, o banalitate. Aşa e, însă dacă ar fi o banalitate, atunci toţi am putea să o exprimăm şi să ne închidem între patru pereţi. În fond, genialitatea este o extensie a mediocrităţii.
Cine sunt eu? Căci asta m-a făcut să ajung la filosofie! Nici nu mai contează, mi-am dat seama că parcursul este de fapt masca în care poate fi prinsă o persoană, adică niciodată! Am învăţat, după atâţia ani de filosofie, că nu ştiu nimic! Şi îmi place la nebunie să nu ştiu nimic!
Am fost pus în faţa unor decizii destul de importante – ce alegi în viaţă? Am fost contactat de diverse persoane cu scopuri mai mult sau mai puţin înrudite cu etica. Însă, mi-am păstrat drumul, am încercat să fiu un vector moral, deşi în primul an de Facultate nici nu credeam în morală! Asta arată clar că ne transformăm şi că nu rămânem încremeniţi în proiect. De fapt, asta e miza înţelepciunii, să nu rămâi niciodată afundat în ceea ce psihologii numesc „personalitate”. Conturul omului actual este mult prea poroziv, toţi au impresia că ştiu cum stau lucrurile, că deţin răspunsuri, că au lucrurile trasate clar. Nu aşa gândea şi Hitler? Normal! De aia, am impresia, că filosofia te ajută să renunţi la tiranie. Este poate lucrul cel mai important, să realizezi că eşti un gândac, iar asta te poate duce mult mai departe, spre deosebire de tiranii de turmă. Dar nici nu mai contează…în fond. Important e drumul.