Nu poţi să realizezi ceva complet, nu poţi să tinzi spre perfecţiune dacă te laşi condus doar de ambiţie. Într-un fel, ambiţia orbeşte, seacă, e goală. Fără direcţie, fără deschidere, ai toate şansele să ajungi la un tiran. Şi nu că nu ar fi lumea plină de tirani, toţi suntem…într-un fel. Însă, unii mai realizează asta… din când în când. Şi tocmai pentru că o realizează, stau pe loc, lasă bovinele să se înţepe.
Cultivăm în spiritul bovarismului. Astăzi, nu mai există şcoli de bune maniere, ci de conducere. Deci, există o şcoală care te învaţă cum să conduci. Cum să conduci…ce? Formă fără fond! Maiorescu! Gândiţi-vă, un copil este trimis la şcoală, iar de acolo pleacă…şef. Asta înseamnă că spiritul este unul de tipul – sări direct la capăt, calcă în picioare, tu meriţi să deţii lumea! Şi revin aici la George Carlin, care se întreba, referitor la taberele de management – nu acolo s-a dus şi Hitler? Da, acolo s-a dus…şi acolo ajung toţi bovaricii care învârt două hârtii şi au impresia că deţin lumea, doar pentru că şi-au propus să o deţină.
Mie îmi plac oamenii care lasă de la ei. Iubesc renunţarea, urăsc posesia. Aceşti indivizi, seci, au impresia că, dacă deţin, ajung cumva la capătul ontologic al omenirii. În esenţă, ajung la fundul unui sac, iar drumul… ştim toţi unde duce. Să nu se înţeleagă că fac apologia sărăciei, nu e vorba de asta, ci de faptul că “voinţa de putere”, mai ales când e vorba de un gând, dacă nu e pusă în slujba fundamentelor morale, se transformă în tiranie, iar de acolo în barbarie.