Deşi ştiam că nu am ce să găsesc. Am minţit că iubesc, am sperat astfel că o să ajung cumva la tine. Nimeni, dar nimeni, nu poate să-mi dea un crâmpei din zâmbetul tău. Ştiu, nu are rost să mă mai gândesc, dar oare are rost să mă amăgesc?
Când eram lângă tine totul era aşa de simplu, nu trebuia să mă prefac, nu trebuia să obosesc, să-mi stâlcesc cuvintele, să mă abţin să fiu eu. Nu cred că o să mai pot face asta….nu cred să mai ţin aşa în braţe cum o făceam cu tine, nu cred să mai dorm, culmea, în siguranţă!
Totuşi, cândva, o să ne întâlnim. Ştiu! Am petrecut prea multe, am împărţit mult prea multe să rămân într-un pat străin. Eu te-am zidit pe tine cu mine. Noi ne-am desenat unul pe altul. Chiar să nu conteze asta undeva, nu ştiu, în goana destinului?
M-am săturat să te caut printre actriţe. E aşa de greu. Îmi dau seama că nu ajung nicăieri, că mă învârt în golul meu, că aleg să nu aleg. Nu e cinstit faţă de nimeni, dar e prea târziu să-ţi spun pentru prima oară că te iubesc? Culmea, după atâţia ani! Ştiu, am fost un prost, am crezut mereu că nu au sens cuvintele, că îţi poţi da seama singură, uite că m-am înşelat! Da, e prea târziu pentru noi, acum, dar poate că o să fim mai aproape atunci când o să fim şi mai departe!