Sunt perioade în viaţa noastră, mai ales la început de viaţă, când ne căutăm identitatea. Şi fără să vrem, facem apel la ceea ce ne este la îndemână, iar muzica este „dincolo de lege” cum spunea unul de la Subcarpaţi, deci este foarte uşor să ne legăm identitatea în funcţie de aspectul acesta! Astfel, după ce extragem poleiala, rămân două categorii de indivizi – cocalari şi junkişti.
Beneficiile faptului de a fi cocalar
Practic, cocalarul nu are probleme, este veşnic pe Pământ, afundat într-o realitate soră cu dansul din buric. Nu ai să vezi un cocalar că are drame existenţiale, ci mundane. Dacă ar fi să facem apel la filosofie, am putea spune despre cocalar că este empiric, iar doctrina din spatele „gândirii” sale se extrage din David Hume.
Cocalarii nu poartă tricouri cu formaţiile preferate, deci automat nu sunt puerili.
Nu ai să vezi cocalar care să nu fie descurcăreţ. Filosofia lor este în fond „descurcăreala” , iar banul este pionul fundamental al mersului lor prin viaţă.
Costurile cocalarului:
Faptul că este asociat cu prostimea.
Beneficiile faptului de a fi junkist:
Oricât de prost poate să fie individul, automat pare inteligent. Oricâte aberaţii ar scoate afumatul pe gură, se vor fi găsit nişte gură cască, adormiţi, care să pună botul.
Junkistul este revoluţionar, deci spiritul său este în acord cu valorile fundamentale, creatoare.
Spre deosebire de cocalar, junkistul are drame existenţiale – pun asta la beneficii pentru că junkistul face din asta un scop în sine.
Costurile junkistului:
Nu are costuri, la el totul e gratis!
Şi dacă totuşi este o modă până la o vârstă să-ţi cauţi identitatea în funcţie de categoriile prezentate mai sus, mai aiurea este să ajungi la o vârstă înaintată şi să rămâi profund legat de originile tale doctrinare. În fond, conform nehotărârii omeneşti, mereu se vor fi găsit cocalari autentici printre junkişti şi invers. Şi asta pentru că, dincolo de haita socială, mai există şi educaţia primită în familie, care rămâne acolo în subconştient. Deci, există o posibilitate ca la bază junkistul să fie cocalar, iar cocalarul junkist. Şi ce ne facem? Cum mai suntem noi „cool”? Cum ne mai diferenţiem? Simplu, unim raţionalismul cu empirismul, gen Kant, şi astfel construim omul post-modern, o brută existenţială.