Am întâlnit persoane care fac din viaţa altor persoane o mizerie. Şi nu că ar fi ceva complicat la mijloc, ci resentimente. Toţi pleacă loviţi şi ţin să plătească poliţe noilor veniţi în viaţa lor. Şi asta pentru că nu aşteaptă deloc, sar imediat într-o relaţie să spele deranjul, de parcă iubirea poate fi ştearsă într-un alt pat. De aia, e important să ne ferim de amicii resentimentari, dar cum să o facem, cum să ne dăm seama că cineva trăieşte „trecutul” prezentului său? Cam greu, nu?
Mi s-a întâmplat, doar pentru că scriam articole „despre femei”, să fiu câmp de bătălie pentru refulările unor frustrate care nu au înţeles că eu nu aveam nici o vină pentru alegerile pe care le-au făcut în trecut. Şi în fond cam aşa stau lucrurile, câţi pot să înţeleagă că buretele are un sens ontologic? Dar mai ales că nu poate fi folosit imediat, ca pansament? Dacă forţezi lucrurile, atunci evident că se vor întoarce împotriva ta. E normal să fie aşa! „Mărimea justă” a lui Aristotel, bat-o vina! Ce bună ar fi fost ea! Însă, omul post-modern este mult prea ocupat cu excesul, ce e aia medie, în hedonism? Să fim serioşi!
Cele mai mari crime se nasc din resentiment, de acolo de unde nu te aştepţi. Din naivitate şi dispreţ se cultivă crime cât oceanul. Aş spune aşa, să te ferească Dumnezeu de furia nebunului, dar să te ferească de nebunia resentimentarului! Pentru că acolo se ascunde himera voinţei de putere, de acolo se nasc închipuirile şi frustrările măcinătoare, dar mai ales distrugătoare!