Lumea nu a fost niciodată pregătită să-şi dea ochelarii de cal de la ochi. Nu ştiu cine vrea cu adevărat să ajungă la Adevăr. E aşa de traumatizant pentru omul de rând, postmodern, e aşa de departe acest mit, încât nici urma lui nu mai poate fi adulmecată. De aia tot ce pare mai facil, este bun de luat în braţe. Ne dorim iubire? Imediat o găsim la Supermarket. Trăim într-un imens Mall, dragii mei, acesta e adevărul. Chiar dacă mergem prin parcuri, chiar dacă ne ducem la aer curat, stricăm, ne întindem spurcăciunea peste tot!
Lumea nu a fost, într-adevăr, niciodată pregătită să ajungă la Adevăr. Dar acum? Când omul postmodern are impresia că le ştie pe toate? Cum ar putea să mai apară cineva să îndrume? Socrate, săracul, ar fi şi chinuit înainte de moarte! Deci, pentru omul actual, nimic nu poate fi mai seducător decât propriul act, propriul băltău de impresii. Nimeni nu dă greş aici! Şi dacă se întâmplă cumva, se trece cu vederea!
Ce rost mai are filosoful într-o lume postmodernă? De „ciudăţenie” care poate produce bani. Paradoxal, nu? Pentru că vede ceea ce nimeni nu vede, însă niciodată nu o să ţină să rentabilizeze asta. Dar, cu siguranţă, se vor fi găsit mereu unii care să câştige după urma lui. Totodată, filosoful devine motiv de băşcălie. În lumea actuală este un încurcă lumea. De ce? Pentru că atinge fix rănile care nu trebuie să fie atinse! Este un fel de ciumă a turmelor. Cu cât este mai seducător, cu atât devine mai greu de suportat. Iarăşi avem un paradox! Dar filosoful nici nu poate fi altfel. El o să se afle mereu în vecinătatea aporiei.