Mi-aş dori să mă întind în toate lumile posibile şi să cuprind însăşi posibilitatea lumilor posibile. Este prea mult, nu? Totuşi o fac de fiecare dată când respir fumul de ţigară aruncat pe jos. Am ajuns să caut, să tot caut ceva ce se naşte poate din nimic. Şi poate că nimic nu contează, nu? Poate că totul e doar o bulă de aer, un imens construct, dar este al nostru, nu ne putem rupe de el! Cine ce este mai important în viaţă? Toţi suntem rupţi în cur, toţi avem o gaură în pantaloni, toţi suntem cerşetori, nimeni nu înghite cu adevărat, nici măcar tiranul. Toţi ne dorim şi cădem pradă imposturii alegerilor. Alegem tot ce nu alegem, ne căscăm printre planuri şi pâlnii mult prea greu de suportat, poate de purtat. Iubim iubirea? Sau tindem cu trivialitate înspre o înscenare mai lascivă decât iubirea iubirii? Ce căutăm când nu căutăm? Ce alegem? Impostura? Ce ne doare? Nimicul? Până la urmă, orice angoasă are gust, nu?