Dacă ar fi să existe un serviciu în acest sens, atunci cu siguranţă ar face profit la secundă. Turme întregi, îndrăgostite vor fi năvălit, dat buzna la „ştergere”. Atâta suferinţă, de cele mai multe ori pentru nimic, de ce să nu scăpăm de chinul gândurilor şi să provocăm amnezia? Am fi atât de câştigaţi să ştergem cu buretele fiece sclipire a trecutului, a persoanelor care ne vor fi conturat traseul, viaţa, destinul. Şi pentru ce atâta bătălie pentru nimic?
Dar ce ne facem când descoperim că de fapt ar trebui să ne ştergem iubirile din ego? Nu ar fi mai frustrant să aflăm că de fapt „iubim” după norma egoismului, nu a iubirii? Nu ar fi mai dureros să aflăm că de fapt am trăit în agonia unei minciuni? Sau poate ne-am dat seama că iubirea este intrinsec legată de chinul voinţei de putere? Sigur că orice răspuns se va fi transformat deja într-o frământare. Deci, cum ar fi să ne ştergem o parte din noi şi totuşi să ne dorim să o luăm de la capăt?