Într-o clipă. Fără prea multe întrebări. Fără prea multe adăugiri. Fără costuri. Fără speranţă. Fără victimizare. Fără dorinţe. Fără să vrei, pur şi simplu.
Noi căutăm iubirea, o tot căutăm, tot fugim după ea, iar atunci când dă peste noi… ne speriem, ne dăm seama că ne poate scoate din zona de confort. Şi atunci, ne dăm în spate, nu înţelegem ce ni se întâmplă, de ce ni se întâmplă, mai ales că nu are cum „să ni se întâmple tocmai nouă, mai ales acum”. Dar da, nu putem să controlăm momentele, chiar dacă tot ceea ce facem este să controlăm orice mişcare. Ei bine, unele mişcări vin peste noi, nu stau prea mult, ne atacă pur şi simplu, ne violează în confortul singurătăţii noastre. Ceea ce ne sperie al dracului de mult, pentru că nu ştim cum să reacţionăm, să gestionăm ceea ce nu poate fi gestionat, cuprins, adus la înaintare.
Căutăm, dar suntem pregătiţi să iubim? Pentru că iubirea nu are culoare, nu are nici gust, nu poate fi pusă în pungă, adusă la pachet. Iubirea trebuie să o luăm, dacă ni se dă, atunci când ni se dă, mai ales că există posibilitatea să nu vină, să fim printre ăia norocoşi. Şi nu sunt mulţi!
Cei mai mulţi culeg ce li se dă, ce cred că pare a fi iubire. Atât şi nimic mai mult. În schimb, iubirea nu vine după calendar şi nici nu poate fi prinsă în cuie. De aia trebuie să acceptăm că putem să câştigăm pierzând.
Poza de aici.