Ţin minte că, în primul an de facultate, am descoperit cu adevărat ce înseamnă studiul în bibliotecă. Era linişte, mult prea linişte, mai ales pentru omul venit de la „ţară”, obişnuit cu gălăgia în orice locşor. Ei bine, acum, dacă stau să mă gândesc, nu prea mai folosim cărţile, ce să mai zic de bibliotecă; este mult mai lejer şi comod să dăm un simplu „search” pe Google şi să rezolvăm probleme existenţiale. Nu e un lucru rău, dar dacă rămânem doar la atât, mă tem că nu o să mai dăm de informaţiile reale. Nu se compară un raft, mai ales dacă este alcătuit de specialişti cu un şiroi de informaţii.
În ziua de azi este mult mai important să gestionezi corect informaţiile, să le culegi pe cele veritabile, decât să ai pur şi simplu acces la ele. Cum le sortezi dacă nu eşti „specialist”? Dacă eşti diletant într-ale matematicii, economiei, filosofiei cum poţi să ajungi la un crâmpei de esenţă, la ce dă consistenţă? Este evident că soluţia banală de a căuta pe internet nu te salvează. Te ajută, îţi poate da indicii, dar dacă nu ai acces la o bază de date importantă te învârţi în jurul bâlbâielilor epistemice. Orice student ar trebui să ştie asta. Din păcate, lucrurile stau fix pe invers. În ziua de azi, orice gândac poate pretinde că este un înţelept de seamă! Intră pe internet, citeşte două rânduri de pe un blog, caută câteva articole şi este doctor în ştiinţe! Tehnica ar trebui să ne ajute, să ne călăuzească în drumul nostru spre cunoaştere, însă efectul pervers al acesteia ne obligă să rămânem în peşteră. Şi uite aşa, ajungem la mitul peşterii, ajungem la Platon (vezi Wikipedia)[1]. Cât de actual poate fi!
[1] Ironie banală