Când mă gândeam la o lume virtuală şi încercam să o analizez cât de cât obiectiv, mă gândeam, în primul rând, la faptul că lumea reală trebuie cumva să se alinieze la lumea virtuală. De fapt, spuneam invers, lumea virtuală este o proiecţie ideală a lumii reale. Să dăm vina pe Platon, aici, cel puţin pentru limbaj. Însă, cu trecerea timpului, am observat un lucru fascinant. Şi anume, încercarea morbidă a oamenilor de a trece lumea reală prin filtrul lumii virtuale. Şi acum un exemplu banal. De fiecare dată când vezi oameni care ţin să-i anunţe pe toţi unde au fost. (poze pe Facebook, sau alte situri de socializare). Ori, poate, atunci când se dau mesaje non-stop pe Twitter, când toţi sunt, chipurile, conectaţi. Această idee de a fi cu toată lumea şi totuşi cu nimeni denotă foarte clar încotro se îndreaptă lumea. Dacă toţi sunt perfecţi în mediul virtual, iar lumea reală începe să fie doar un pion prin care să iasă în evidenţă lumea ideală, atunci cu siguranţă ne îndreptăm toţi spre acest mediu „perfect”. În acest context, maşinile devin „umane”, precum reclama la nu ştiu ce telefon mobil, iar naturalul, artificial. Este clar că nici acum nu ştim cu certitudine ce înseamnă „uman”, însă cu siguranţă nu înseamnă robotizare, adică muncă fără suflare, din cehă „robota”. Este interesant că am lăsat maşinile să preia munca, dar totuşi suntem afundaţi în ustensile. Avem servieta plină cu gadgeturi, iar când vrem, într-o situaţie de maximă importanţă, urgentă, să facem cel mai simplu şi onest gest banal, ne încurcăm în tehnică. Aceste obiecte care ar trebui să ne uşureze munca, ne modelează comportamentul şi ne obligă să ne mulăm pe portretul consumatorului. În această lume corporatistă, omul este un bufon care se fardează şi ţine cu ardoare să se pozeze, cumva să nu scape cuiva cât este de penibil. De aceea, dacă ne uităm atent, o groază de oameni se duc în locuri doar ca „să dea bine pe Facebook”, la concerte, întruniri, sau prin cluburi care ştiu să se promoveze foarte bine în mediul online. În ziua de azi, dacă „duşmanul” nu ştie pe unde umbli este criminal! Trebuie, se impune ca tot ceea ce facem să fie trecut prin filtrul violului. Practic, cu orice clipă, cu orice poză banală, informaţie personală…ne violăm spaţiul intim, ne întindem capcane care mai târziu se vor întoarce împotriva noastră. Omul actual este banal pentru că se încăpăţânează să fie banal!

Poză furată de aici. 

3 Replies to “Corespondenţa cu lumea virtuală”

  1. … Sărăcia este veche de când lumea. Ea a apărut odată cu lumea şi va fi cât lumea. Sperăm, însă, că mai puţin definitorie la nivel mondial şi chiar mai puţin spectaculoasă la nivelul unor sau altor colectivităţi, unor sau altor indivizi. Posibil, mai mult decât probabil, ca deja extinsă pe cea mai mare parte a lumii, sărăcia să dezvolte nemulţumiri ample, ură şi revolte care, la un moment dat, să răstoarne lumea. S-o facă un veritabil haos. Tocmai de aceea, politicile de luptă împotriva sărăciei, de stimulare a socialului au devenit şi devin tot mai mult preocupări mai mult sau mai puţin caracteristice practic tuturor orientărilor de ideologie economică. Ele sunt „fluturate” ca programe şi de către cei ce le utilizează mai ales în scop propagandistic şi se îngrijesc, cu precădere, de propria bunăstare, de propria „abundenţă”. Dar şi de către cei care realmente au făcut şi vor să facă câte ceva în acest domeniu atât de sensibil şi de grav al socialului. Al socialului de unde se poate, cum spuneam, aprinde oricând fitilul unei uriaşe explozii distructive. La nivelul umanităţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *