Pentru că în fiece clipă se soarbe de toate relele, îşi îngăduie privilegiul de a fi drept în faţa nenorocirilor sale. Şi să fim siguri! Niciodată nu o să-şi privească crunt cărarea pe care o ia, mereu o să fie umil doar pentru a-şi menţine statutul existenţial, acela de a fi aruncat în ghearele duşmanului şi a de a încerca să se scutească de atacul meschin ce se naşte din relaţia cu celălalt. Omul nu ştie să menţină o cârmă, făţişul este suav, niciodată bătut în cuie, ci lăsat după voia şi asemănarea năravului, dar ştie cu precăderea să-şi ascundă himera, să se toarne în ea. Şi când te gândeşti că avem atât de puţin de trăit, atât de mult de oferit. Atât de mult de dus de nas, atât de puţin de înghiţit.