Toţi oamenii sunt idealişti şi cred în STAT. Nu există aşa ceva, există doar forţă şi supunere. Statul este pentru cei care deţin frâiele, plini de bani, doar pentru ei. Pentru prostime, statul, nu există. În mod ideal, statul de drept ar trebui să te apere, să-ţi fie alături, să-ţi poată permite să ai parte de cele mai banale drepturi. În realitate, lucrurile stau fix invers.
Statul este o construcţie ideală, rolul său este de a ţine sub papuc masele. Statul nu garantează nimic. Este pompos, sună minunat pe hârtie, dar nu are nicio legătură cu nevoile oamenilor, cu drepturile lor. De fapt, nici drepturile nu există, nu au cum să fie într-o lume plină de avari, de şerpi.
Şi acum un mic exemplu. Plecăm de la premisa că există stat. În mod ideal, un cetăţean trebuie să aibă garantat prin constituţie dreptul la viaţă. Evident, ideal. Însă, cel mai banal exemplu stă înfipt într-o banală operaţie. Să presupunem că un om este nevoit să facă o operaţie ale cărei costuri nu le poate suporta. În mod ideal, evident, ar fi trebuit ca statul să fie acolo, să ajute, să găsească o soluţie. Însă ce face statul? Simplu, îşi spune că nu este un stat asistenţial. Păi care mai e rolul statului atunci? Cu ce mă ajută pe mine statul? Aş putea să mă descurc şi singur doar cu un contract social, cu beneficii şi costuri incluse, cu tot ceea ce derivă dintr-un contract de acest tip. Cu ce mă ajută statul? Cu nimic! Omul care nu-şi permite să-şi plătească operaţia, este mort! Statul stă cu mâinile în sân şi colectează, adună doar la propria sa vistierie. Atât şi nimic mai mult.
Departe de mine gândul de a fi nihilist, nu mi-am propus decât să arăt – printr-un exemplu banal – că statul nu este decât un concept folosit de mârlani pentru a îndupleca masele. Statul mereu va găsi soluţii pentru corporaţii, sub pretextul economiei, mereu va încerca să furnizeze soluţii pentru companii aflate în stare de faliment, dar niciodată nu va ajuta concret cel mai banal om. Şi totuşi, statul este un organism, cel puţin aşa răsare din definiţia sa, alcătuit din părţi, din oameni de toate felurile, de la vopsitori, până la filosofi şi muzicieni.
Societatea nu este decât o haină zâmbăreaţă, nu este nimic alcătuit în proiectul ei, nu există certitudine şi etică aici, poate doar dispreţ şi dans în derizoriu. Cei care conduc lumea, nu o conduc la modul de teorie a conspiraţiei, nu au nevoie, căci propriile lor interese converg, ajung unele la altele. Nu e nevoie de dispută, nu e nevoie de constrângere şi dezbatere ascunsă, cum arată tot felul de cretini, totul este pe faţă. Şi este normal aşa. Cooperarea este şi a fost dintotdeauna unul dintre acele lucruri care l-au definit pe om. Apare şi la animale, şi se găseşte chiar şi acolo unde nu te aştepţi, între rivali. Competiţia nebună dintre corporaţii şi organizaţii statale nu este în fapt decât o mare scamatorie. Greul nu îl vor duce niciodată ei, ci noi, ăştia care nu avem bani să ne plătim căldura, sau apa.
Pentru cei care încă mai cred că lumea este ideală, aş avea o problemă de ridicat – să caute în Dex, sau poate în alte lucrări de referinţă natura cuvântului „partid”, şi apoi să vadă cu ce se înrudeşte, cu ce se aseamănă, ce presupune un partid, cum poate el să slujească un popor, sau care ar fi rolul lui.
Ce părere aveți despre ideologia politică promovată de Ayn Rand? Despre ”Obiectivism”( http://aynrandnovels.org/ayn-rand-ideas/introduction-to-objectivism.html )? Eu cred că femeia aceea a pus bine accentul pe multe chestiuni (sigur, a avut și idei contestabile, nimic de zis).
Nu cred ca putem sa vorbim in termeni de obiectivitate cand este vorba de om. Asta nu inseamna ca nu exista un plan comun, o gradina ce ne tine laolata. Cred cu tarie in minima decenta, despre asta este vorba. Cred ca exista totusi lucruri peste care nu poti trece. Pentru unii poate sa sune a socialism, marxism, dar nu e vorba de asa ceva. Raman si acum la ideea ca omul este condus. Ca exista lupi, dar si turme, iar sansele, cand vine vorba de o astfel de abordare, sunt pur si simplu taiate.