Sunt oameni parcă turnaţi pentru mizerie. Nu cred că le scapă ceva – sunt aşa de ridicoli şi de meschini în propria lor putoare încât uită să se mai miroasă – să-şi vadă propria lor baltă de neputinţă. Nimeni nu este perfect. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm conduşi de această sintagmă. Tocmai îmbrăţişarea acestor rânduri sunt scăparea mizerabililor, a celor care nu vor să se lase înduplecaţi, a celor care se întărâtă în propria lor prostie.
Am învăţat de mic că este mult mai bine să laşi de la tine, însă ce faci atunci când îţi este încălcată şi ultima pată de demnitate, de orice, de dispreţ, ce faci atunci când vezi că prostul se caţără în capul tău tocmai pentru că-l laşi? Să stai cu mâinile în sân, să-ţi spui că e mai bine să întorci şi obrazul, sau să spulberi cu tot focul ce s-a vârât în tine? Sincer, nu ştiu care ar fi răspunsul, este clar că avem de a face cu una dintre cele mai afurisite aporii. În fond, mizeria, dacă stăm să ne gândim, nu poate fi spălată decât cu mizerie. Nu are sens să-ţi dai cu parfum peste petele furibunde de transpiraţie, de lehamite, căci nemernicul niciodată nu o să vrea să-şi spele fruntea, păcatele, el mereu va fi pornit să se retuşeze, să-şi mascheze propria mocirlă. De fapt, asta este ceea ce mă doare, faptul că prostul nu poate să-şi vadă balta, că nu vrea în nici un caz să se scutească de propria lui puzderie.
Să căutăm vinovaţi într-o “cale” fără de scăpare este cel mai greu, şi poate cel mai mare duşman aici ar fi chiar propria ta persoană. Adică, să încercăm cumva să ne spunem că lăsăm de la noi, şi totuşi să nu o facem, să încercăm să ne arătăm de fiecare dată cât greşim, atunci când nu greşim, şi tot aşa. Este obositor, dar mă tem că altă situaţie mai “belicoasă” nu există. Fruntea sus!
prostul si mizerabilul au fost lasati de Dumnezeu cu un rost!au loc de cinste in ierarhia necesitatilor! raman vitali umanitatii! am ramane banali fara ei. Sunt motorul de revolta de indignare si rasculare caci din ei porneste progresul. Sunt fara voia lor revolutia celor semeti! Un spirit real, un caracter tare, nu va ceda in fata prostului, in fata raului, se va catara pe el cu traista de indignare in spate si se va depasi pe el insusi. va deveni spirit mai bun pentru ca celelalt a fost atat de rau si l-a fortat sa deruleze toate intruchiparile de rau in fata, sa fie precaut si sa izbuteasca sa se fereasca de ele ca keanu reves in matrix de gloante.. ii dibuim pe prosti, ii invingem pe netrebnici facand lucruri nenaturale, impingandu-ne limitele, si prin asta autodepasindu-ne! daca nu ar fii ei, ingratii, porcii, ne-ar manca plictiseala unui trai ne-antrenant de oameni medii..intelegatori! baltoaca nu te lasa sa stai in ea, ca e uda si te jeneaza, te impinge sa faci un pas sa te misti din putoare.. acest pas e esenta progresului.. pe care numai noi cei care ne indignam il putem aduce, dar fara ei, nu am avea nevoie de alte rute.. asa ca cinste porcilor.. nu celor din curte de la tara(nu ca ei ar fi de prisos), celor care ne sufla in ceafa zi de zi! mi-a placut textul asta! asa izvorat dintr-o semiura! gratie porcilor!;)
Il recunosc in discursul tau pe Nietzsche. Nu spune nimeni că nu au un rol vital, insa as vrea sa nu mai fie pe langa mine. In fond, articolul nu este despre prostie, ci despre bovarici, despre cei care dau cu capul de toate si de toti.