În orice privire inocentă se ascunde un strop de seducţie. Nu putem să vorbim de inocenţă şi de puritate atâta timp cât în fiecare om se piteşte o fiară care cerşeşte cu şi după foc. Himerele nu au fost niciodată alese după vorbe, ci inconştient. Jocul seducţiei se dezveleşte latent din momentul în care intri în contact cu prada ta. Nu există teren mai ferm decât atingerea dintre două persoane. Dar ce fel de atingere? Cum poate să arate dacă, în esenţă, nu vorbim de o atingere? Ei bine, toţi cei care cred că raţional au fost aleşi de cineva se înşală. Nimeni nu alege raţional, toţi se prefac. Este suficient să te uiţi în ochii ei, să te întâlneşti cu haosul, şi să taci. Restul e doar teatru. Mimăm şi ne jucăm, găsim elemente care par credibile, ne sincronizăm, cum ar spune Derrida, alegem un teren ferm în care să ne fierbem. Toate gesturile inconştiente trădează aşa zisele alegeri pe care le facem. De aici şi vechea dilemă: Ce-mi place la el, ea? Normal că nu ai cum să ştii dacă totul se reduce la incognoscibil, dacă totul este prefăcut şi falsificat de realitate doar ca să poţi susţine raţional o alegere. Însă noi nu avem nevoie de susţinere logică într-o relaţie, asta nu înţelege nimeni… Noi avem nevoie să fie, să existe ceva pur, un pâlc care să ne ademenească cumva. Restul e tăcere şi neant. Când un om spune cu mâna pe inimă că ştie de ce iubeşte – ori se minte pe el, ori nu are nicio treabă cu iubirea. Inexprimabilul în iubire este ca focul în foc. Nu poţi să descrii esenţa oricât de natural şi de convingător ai fi. În schimb, poţi să aproximezi, să spui că tinzi întru-ceva, dar niciodată suficient de clar, ci cât se poate de natural. Sexualitatea nu se încarcă din comenzi inutile, poate din priviri şi din gesturi, din tot felul de nimicuri care stau puse deoparte, din tot felul de gesturi naturale.