George Colang

PARTÍD s. n. grupare relativ organizată și stabilă, care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora și luptând pentru cucerirea sau menținerea puterii politice

OLIGARHÍE, oligarhii, s. f. 1. Formă de conducere a statului, în care puterea politică și economică este deținută de un număr restrâns de persoane. ♦ Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernământ. 2. (În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrâns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viața economică a unui stat. – Din ngr. oligarhía, fr.oligarchie.

Poate că sună ciudat pentru voi să vorbesc despre politică, dar cu siguranţă voi încerca să ating o altă problemă. În fapt, problema cu politica este foarte simplă, însă puţini vor cu adevărat să o cunoască. Păi, fie foarte simplu spus, un partid, fie că e de dreapta sau de stânga, fie că reprezintă bătrânii sau poponarii, niciodată nu o să te reprezinte pe tine, niciodată nu o să reprezinte societatea în ansamblu. Nu are cum, şi nici nu ar fi onest faţă de alegătorii săi. Cum ar fi ca partidul creştinilor să reprezinte oamenii cu gânduri şchioape? Nu ar merge, nu? Cu toate acestea, în timpul alegerilor, partidele vor promite ceea ce nu este posibil din niciun punct de vedere: logic, legal, normal, etic etc. Nu au cum să reprezinte pe toată lumea, dar vor să o facă, ceea ce este destul de contradictoriu, având în vedere că suntem diferiţi, şi cele mai mici puncte ne pot pune în planuri diferite. De exemplu, un fumător nu o să fie de acord cu legea împotriva fumatului. În schimb, nefumătorul va fi în extaz. O simplă lecţie de drept va dezbina o mică lume. Un simplu exemplu ne arată destul de clar insuficienţa unui sistem.

Partidele, după ce îşi văd atins obiectivul, adică după ce au pus mâna pe fotoliu, nu vor da doi bani pe tine, şi nu pentru că sunt corupţi, nenorociţi, hoţi sau alte tâmpenii, ci pentru că nu şi-au propus niciodată să te reprezinte. Nu vreau să fiu înţeles greşit, să credeţi că spun ceea ce se aude pe buzele tuturor. Eu încerc aici să arăt cât se poate de raţional că un partid, care înseamnă o adunătură de oameni ce tind spre un scop, adică scopul lor, adică idealul partidului şi al oamenilor din partid, nu are de ce să se gândească la societate. Scopul lor, dragii mei, nu este binele vostru, este binele lor. Dar şi aici se poate înţelege prost, tocmai că oamenii politici mizează pe această mică neînţelegere care le scapă tuturor. Mai simplu spus, ca ei să-şi atingă scopul, trebuie să le spună tuturor că există un bine suprem, ceva în genul Aristotel, cu nemişcatul care mişcă, eventual, cum au creştinii, Dumnezeu, dătător de viaţă şi de multe altele. Ei vor încerca mereu să educe lumea aşa, ei vor încerca mereu să creeze oameni roboţi, lipsiţi de simţul întrebării. Ceea ce este normal, eu chiar nu-i judec, asta este manipulare la nivel global. Şi e simplu. Partidul oligarhic nu are cum să reprezinte pe toată lumea, dar va încerca să o facă, pe hârtie, doar ca să-şi atingă propriul său scop, care, normal, nu include turma, ci lumea sa. Este normal să o facă.

Ce mă enervează în fapt? Nu politicienii, ci oamenii, noi, ăştia care spargem seminţe şi doar comentăm, noi, ăştia de suntem aşa manipulabili, noi, ăştia care uităm că politicienii sunt produsul societăţii româneşti, şi nu ai idealului divin. Noi le cerem lor ceea ce ei nu au din start în agendă. Oameni buni, soluţia e în voi, nu într-un partid. Dacă vrei să cucereşti lumea, ori aderi la idealul unui partid, ori îţi faci tu altul. Atât! Vorba la colţ de stradă, ieşitul şi leşinatul, greva foamei, astea sunt făcute pentru oameni slabi, adică pentru ăia care nu au citit definiţia cuvântului partid. Partidul, oamenii politici, mereu vor promite, e normal să o facă, ei vor încerca tot timpul să te ajute, să fie alături de tine, însă, culmea, dinspre scopul lor! Hai să deschidem ochii, dacă spunem că ăla e mai bun, altul e mai prost, nu câştigăm nimic, chiar nu câştigăm.

Un alt lucru care mă enervează! Toţi spun că oamenii politici sunt proşti, nespălaţi, hidoşi, nenorociţi etc. Dragii mei, noi suntem altfel? Nu avem cam multe pretenţii de la ei? De ce uităm că societatea dă ce are mai scump? Dacă ei sunt aşa, noi cum suntem? Noi, ăştia care comentăm pe toate blogurile, noi, ăştia care le ştim pe toate, politrucii de mahala. Gunoiul nu se împute doar de sus, vine de jos, să nu uităm. Omul politic nu este rupt de societate, el nu vine din stele, el nu este un înger sau un demon perfect, cu gânduri rupte din rai, el nu are dinţii albi ca-n reclamele alea cu pastă de dinţi, ei sunt oameni, sunt din Ferentari, de prin coclaurile noastre cotidiene, ei sunt noi, şi noi suntem ei. Dacă tot îi certăm pe ei, hai să ne certăm şi pe noi!