
Autismul străzii
Mi-am dat seama că lucrurile nu or să se lege când, în spatele scenei de la Universitate, am văzut niste mutanţi care au fugit cu acel cablu de alimentare. Pe urmă, după manualul lui Gustave le Bon, s-a strigat „fără scenă”. Astfel, ne-am luat singuri posibilitatea reală de a transforma piaţa în spaţiu de dezbateri,...

Meserii nobile? România este condusă cu bastonul, nu cu pixul!
Este clar că, în orice stat civilizat, educaţia trebuie să ocupe „Locul de cinste.” Nici nu ai nevoie de argumente, e suficient să ai un gram de bun simţ şi cu siguranţă o să înţelegi de ce. Acum, într-un stat poliţienesc cum este România, dacă ne uităm la cum stau lucrurile, atunci o să vedem...

Lupii spirituali
„Esti o minunatie de suflet !!!Iti trimit lumina si te binecuvintez!!… pt.ca sunt preot al Lui Melchisedek !!!” – Aşa arată comentariul unui lup sentimental de tipul „spiritualist”. Acum, daca stau să mă gândesc, există două şcoli de gândire de agăţare, exact ca în filosofie, empiriştii şi sufletiştii. Ei, dacă la o extremă avem...

Să nu generalizăm!
Sunt în blogging de când lumea, mai precis de pe vremea Blogspot-ului, când existau o groază de oameni care se chinuiau să arate că fac ceva. Pe urmă, a apărut Facebook şi s-a revenit la perioada Hi5 unde toate primatele au devenit conştiente de faptul că sunt pe scenă. Ei bine, cu alte cuvinte, sunt...

Despre campania cu votul care te face important!
Mi se pare logic, într-o lume bombastică, unde ego-ul personal e umflat la orice pas, ca o campanie să pună accentul pe acel dicton naiv – Votul tău contează! Adică, în subsidiar, tu eşti un om important, fără de tine misterul lumii universale nu ar putea fi desăvârşit. Nimic mai stupid! Şi mă uit...

Cartelele telefonice şi manipularea
Un nou proiect de lege îmi stârneşte atenţia: Persoanele care deţin o cartelă pre-pay vor fi obligate să se prezinte la operatorul de telefonie mobilă cu un act de identitate, sub sancţiunea sistării serviciului. În schimb, cei care doresc să cumpere o astfel de cartelă vor trebui, la rândul lor, să prezinte un act de...