Unde nimicul poate fi totul. Nu am mai scris de ceva vreme pe blog, poate și pentru că nu mă consider în esență un blogger autentic, deci mai degrabă un om care nu scrie pentru ceilalți, ci pentru el. Dacă se întâmplă să mai rezoneze și alții, atunci cu atât mai bine. Asta nu înseamnă că reduc totul la o atitudine elitistă, dar actul scrierii este înainte de toate personal, cel puțin în fază incipientă, până ajunge să iasă la liman, în impersonal, iar de acolo deja nu-ți mai aparține, este al tuturor celor care te judecă și te privesc prin fibra lor, emițând acele judecăți de valoare prin care, evident, știu mereu mai multe decât tine. În acest sens, actul conceperii poate fi propriu, dar niciodată rezultatul, pentru că acest aparține maselor.

Totuși, câteva lucru trebuie punctate, în viață nu contează cine muncește, ci cel care privește. Totul este imagine, homo videns, nimic nu este la îndemâna absconsului. Când, în fapt, nu facem decât să ascundem ascunsul și astfel să ne trunchiem însăși fibra comună a existenței, liniștea. Zgomotul este interesant, apăsător, merge luat în porții mici, așa cum zicea Carlin că-i ia pe oameni, cam așa și cu zgomotul…tot al oamenilor.

Despre comunicare: mai am foarte puțin și o să finalizez o carte despre comunicare și în numele științelor pozitiviste trebuie să am în vedere clasificări, forme, nu fond. Comunicarea este de fapt  despre tot ce nu se spune și nu se poate spune, căci sunt mai multe nuanțe aici. Oricâte teorii am avea în vedere pentru a ajunge la adevăr, de la teoria corespondenței la analitica diferitelor interpretări epistemologice, adevărul nu este niciodată despre ceea ce vedem.

Facebook Comments