Fericirea este importantă pentru umanitate, mai ales că a fost aruncată în spațiul umanității încă din Antichitate. O tot căutăm, luăm decizii, dar mai ales ne speriem când nu ajungem la ea. Se fabrică rețete, se scriu cărți, se plătesc filosofi de catifea, psihologi de cafea, se dau peste cap biblioteci întregi și totuși nimeni nu ajunge la un grăunte de fericire. Aproape că este imposibilă, ineluctabilă, dar mai ales parșivă. Totuși, nu fericirea este problema, ci omul! Veșnic schimbător, contradictoriu, masochist, vrea să stăpânească, să domine, dar să fie și legat, sedus. Astfel, nu știu dacă putem să percepem fericirea în plenitudinea ei, însă putem să percepem lipsa ei. Fiind extrem de ancorați în egocentrismul nostru, nu avem cum să ne rupem de noi, de centrul de greutate și astfel ne inducem mereu ideea că lucrăm cu certitudini, când în fapt noi nu facem decât să gestionăm aparențe. Fericirea este lângă noi, însă noi nu putem să o percepem decât prin privatio boni. Când ni se strică telefonul, ori mașina ne lasă în stradă, abia atunci putem să conștientizăm cât de mult ne folosea obiectul respectiv. Până atunci, nici nu le luam în seama. La fel și cu fericirea, abia când dispare putem să o percepem cu adevărat. Altfel nu putem, nu avem cum, ne dorim să o pierdem tocmai ca să ajungem la ea. În masochismul nostru tindem spre pozitiv prin negativitate, nu avem cum altfel.

Facebook Comments